Parintii care impiedica scolarizarea copiilor lor – amendati cu 5 salarii

Parintii care impiedica scolarizarea copiilor lor – amendati cu 5 salarii

0 138

Parintii care nu isi vor sustine copiii si nu vor dori scolarizarea acestora vor fi aspru pedepsiti prin amenzi „usturatoare” imblanzite acum pe fondul crizei economice.
Acest lucru a fost stabilit de deputatii din Comisia de invatamant care au modificat astfel un articol din proiectul Legii educatiei care prevedea initial ca parintele sau tutorele legal instituit este obligat sa ia masuri pentru scolarizarea elevilor pe perioada invatamantului obligatoriu si ca nerespectarea acestei prevederi din culpa parintelui sau a tutorelui se sanctioneaza cu amenda intre 100 si 1.000 de lei.
Propunerea de modificare a acestui articol a apartinut deputatului PDL Catalin Croitoru si a fost sustinuta la vot de reprezentantii opozitiei, in timp ce restul deputatilor PDL au fost impotriva.
Mariana Chircu (PDL) a precizat, pentru MEDIAFAX, ca, in afara de Catalin Croitoru, restul deputatilor democrat-liberali au fost impotriva deoarece nu li se pare corect ca amenda sa fie stabilita in functie de salariul mediu pe economie, asa cum a propus colegul sau de partid.
„Nu mi se pare corecta o asemenea amenda care poate fi suportata cu mare greutate de familiile aflate in dificultate”, a explicat Chircu.
Deputatii din Comisia de invatamant au mai stabilit ca amenzile sau munca in folosul comunitatii sa fie aplicate de autoritatea administratiei publice locale sau judetene, dupa caz, la sesizarea consiliului de administratie al scolii.
Comisia pentru invatamant a analizat astfel articolul 75 din proiectul Legii educatiei, ei continuand dezbaterile la acest proiect de lege care are peste 300 de articole.
Deputatii din Comisia de invatamant au decis, vineri, la dezbaterea proiectului Legii educatiei, sa modifice amenda pentru parintii care nu iau masuri pentru scolarizarea elevilor, comisia stabilind ca amenda sa fie cuprinsa intre unul si cinci salarii medii nete pe economie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.