Parteneriat biserica – politica

Parteneriat biserica – politica

0 188

Va mira asa ceva? Nu traiti de 20 de ani intr-o Romanie tot mai vraiste? Si Spania Evului Mediu, dand de greu prin cheltuieli excesive numai in slujba tarii nu, scotea tot felul de moaste la aerisit si organiza marsuri cu tot felul de prapuri si alte zorzoane de cult, saptamanal, speriind plebea naiva spre a o stapani cat mai bine
Si atunci sa nu vorbim de un parteneriat politica – biserica?
Iar parteneriatul politica – biserica pare a fi o afacere prosper, inceputa acum 20 de ani, si careia ii sunt alocate peste 100 de milioane de euro
Astfel, statul laic roman aloca anual, pentru culte, sume care ar face invidios orice primar de localitate mica, fara utilitati. Zecile de milioane de euro date pentru constructiile de biserici si alte zeci de milioane care se duc pe salariile clericilor au atins anul acesta un varf istoric, depasind 100 de milioane de euro. Ca sa nu mai vorbim de cutiile milei, alte danii, alte taxe si bani dati pentru orice miscare legata de credinta.
Suma poate nu pare exagerata, comparativ cu restul bugetului si alte cheltuieli, dar sare in ochii unora care considera ca Romania s-ar moderniza mai bine cu bani cheltuiti in scoli, spitale sau cercetare, decat investind in acatiste si construcþii religioase cu valoare arhitectonica indoielnica, fara ca acestia sa fie atei.

Politicienii, care decid pana la urma destinatia banilor din buget, au intuit, inca din anii ’90, beneficiul intoarcerii cu fata spre biserica si au ramas asa pana astazi, cuprinsi cu precadere in campaniile electorale de pusee religioase.
Pretextul l-a constituit, asa cum povesteste intaiul liber cugetator al tarii, Ion Iliescu: „Reactia generala aparuta dupa Revolutie, in sprijinul bisericilor, am privit-o ca pe un factor pozitiv, de echilibru, biserica trebuie sa fie un factor de echilibru social.”.

Oarecum explicabil, insa, nu regimul Iliescu a fost cel mai darnic cu biserica, ci celelalte conduceri, þaraniste, liberale si democrate ale tarii au plusat in conturile cultelor bani, terenuri si inlesniri financiare.
Priviti si norma anuala de credinta: 200 de biserici si 10.000 de teologi.

Factorul de echilibru a depasit, in timp, asteptarile societatii si a cunoscut o expansiune fara precedent in istorie. In ultimii 20 de ani au fost inaltate peste 4.000 de lacase de cult, 3.000 dintre ele fiind ortodoxe.
Numarul teologilor a explodat, de asemenea, de la 1.000 de absolventi, cat scoteau cele patru facultati de teologie din þara in 1989, la peste 10.000, cati scolarizeaza, astazi, cele 30 de facultati de teologie. Si tuturor acestora trebuie sa le asiguri o pita, un colacel, acolo!
Sumele alocate cultelor, de la bugetul national, au crescut corespunzator, de la 3 milioane de dolari anual pana in 1998, la 10 milioane de dolari in 1999, 40 de milioane de euro in 2007, 100 de milioane de euro in 2008.
Tara s-a umplut de santierele noilor biserici, in timp ce vechile parohii de la tara saracesc odata cu enoriasii, iar pentru monumentele istorice statul face chete pe motiv ca e prea sarac ca sa le restaureze. Numai in Bucuresti biserica a primit 12 hectare de teren pentru constructia de lacase de cult si pentru deja celebra Catedrala a Mantuirii Neamului, de parca asa ceva ar rezolva toate crizele din Romania, economice, sociale si mai stiu eu care.

In plus, fiecare primarie din tara contribuie anual cu sume cuprinse intre 1 milion si 9 milioane de lei pentru plata lumanareselor si tarcovnicilor din biserici.

Poate ca lucrurile ar fi fost mai ponderate daca ar fi venit intr-adevar echilibru dinspre biserica, asa cum zice Biblia. Biserica a confundat, insa, rolul misionar cu nevoia funciara de extindere si castig, astfel ca dorintele bisericii s-au impletit fericit cu cele ale politicienilor.
Un parteneriat, dupã cum spunea, recent, presedintele Basescu, de pe pragul bisericii din curtea Palatului Cotroceni, care a costat bugetul un milion de euro.
Doriti sa vorbim de toate retrocedarile care au umplut vistieria clerului? Doriti sa vorbim de toate afacerile lumesti in care este implicata Biserica? Sau doriti sa amintesc de aspectul prosper al popilor – nu-I pot numi, pe majoritatea dintre ei, preoti – toti cu falci rumene si bine hranite?
Si atunci unde este adevarata credinta, cea spirituala, propovaduita de Cartea Sfanta?
Sa nu-l recit pe marele Eminescu: “Religia? O fraza de dansii inventata”?

Dan Bota.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.