Partidul uninominal

Partidul uninominal

0 597

Dupa luni de informare in privinta votului uninominal, electoratul – dar si buna parte din politicieni – au descoperit ca nu stiau nimic despre mecanismul de contorizare si redistribuire a voturilor in cazul candidatilor care n-au intrunit majoritatea simpla a optiunilor. Cum cei care au reusit asta au fost extrem de putini in toata tara, algoritmul s-a aplicat grosului politicienilor care ne-au cerut votul duminica, 30 noiembrie.
Pana la alegerile consumate alaltaieri s-au difuzat atatea zeci de emisiuni, dezbateri si polemici pe tema uninominalului incat parea ca toata lumea a inteles cum functioneaza socotitoarea care ii trimite pe alesi in Parlament. Reactiile starnite imediat dupa comunicarea rezultatelor dovedesc contrariul. Dupa cum probeaza si faptul ca incredintarea naiva a alegatorului ca prin votul sau trimite in Parlament oameni cu nume si prenume a fost o iluzie.
In chiar clipa in care cadeau in urna., buletinele se amestecau in caciula larga de partid. Trimise acolo cu buna stiinta de alegatorul insusi, mai ales de cel care nu a regasit pe listele colegiului sau nici un nume care sa-i fie pe plac. Omul nostru – si ca el au fost multi – a pus totusi stampila pe unul dintre ei, doar pentru ca este coleg de partid cu cineva caruia i-ar fi dat bucuros votul daca ar fi candidat pentru cartierul sau. Asa ca votul n-a prea mai fost uninominal din start. N-a contat omul, a contat partidul.
Abia ceea se s-a intamplat dupa a dovedit limitarile uninominalului. Candidatii clasati pe primul loc in colegiile in care au candidat n-au prins un fotoliu de deputat sau de senator, in timp ce codasii listelor din cartiere isi fac deja bagajele pentru Capitala. Este, ca sa dam doar un exemplu de la Brasov, cazul Annei Farkas de la UDMR, care a fost propulsata in Legislativ de pe ultimul loc al listei, cu un infim procent de 6,5% din optiunile alegatorilor, intr-un colegiu castigat de alt candidat, cu un scor de aproape 8 ori mai mare. Tot partidul a fost de vina; pozitia formatiunii politice la nivel national a afectat-o pe cea ocupata de candidati in colegiile lor.
Urmeaza negocieri aprige pentru formarea de aliante pentru constituirea Guvernului, in care procentele partidului vor fi folosite drept arme de santaj si seductie.
Prin urmare, ati votat cu incredere partidul uninominal.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.