Pas juridic pentru demiterea lui Basescu!
Traian Basescu ar putea fi demis, daca in favoarea plecarii sale de la Palatul Cotroceni s-ar pronunta majoritatea simpla a cetatenilor prezenti la vot. Asta, doar daca va fi organizat un referendum. Comisia juridica a Camerei Deputatilor a aprobat initiativa PSD de modificare a Legii alegerilor, potrivit careia, daca este ales din al doilea tur, presedintele Romaniei este demis prin vointa a jumatate plus unu, dintre cei care participa la vot.
Numai in cazul in care este ales din primul tur, seful statului este inlaturat din functie cu voturile majoritatii persoanelor din listele electorale. In prezent, legea cere ca pentru demiterea presedintelui Romaniei sa se intruneasca majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in aceste liste. Pentru ca propunerea PSD sa fie aplicata, ea trebuie sa mai obtina si aprobarea plenului Camerei Deputatilor.
Deputatii PSD nu au avut prea mari probleme cu initiativa lor din Comisia juridical. Colegii de opozitie de la PRM, dar si liberalii si conservatorii au votat fara nici o modificare sau amendament propunerea social-democratilor din comisie. Reprezentantii UDMR si minoritatilor nationale, alta decat cea maghiara, au aprobat tacit propunerea PSD, abtinandu-se de la vot.
PD si PLD prinsi cu
De cealalta parte, pedistii si platformistii s-au luptat din greu sa opreasca de la vot propunerea PSD. Acestia fie au invocat elemente de procedura sau de neconstitutionalitate ale textului, fie au cerut amanarea dezbaterilor. Intr-un final, s-au hotarat sa paraseasca sala pentru a lasa Comisia fara cvorum. A fost prea tarziu insa, deoarece presedintele Comisiei, conservatorul Sergiu Andon, ceruse deja deputatilor sa se pronunte prin vot. Pentru ca nu au apucat sa iasa din sala, s-a considerat ca pedistii s-au abtinut. Astfel, cu 10 voturi pentru si 5 abtineri, initiativa PSD a fost adoptata.
Marius OLA