Patinele lui Emil pot sparge gheata relatiilor romano-maghiare
Gratia robusta cu care aluneca pe gheata campionul olimpic Emil Imre are un corespondent si in afara arenei. Daca patinatorul de 17 ani a incantat deopotriva publicul prezent pe Patinoarul din Poiana Brasov si oficialii FOTE, primarul din Miercurea Ciuc, locul unde s-a nascut si se antreneaza Emil, a produs cu ocazia dublei victorii a ciucanului o declaratie la fel de pretioasa ca aurul castigat de adolescent. Raduly Robert Kalman este cel care i-a adus cu masina in Poiana de la Miercurea Ciuc pe parintii lui Emil Imre, iar edilul ciucan a marturisit cu franchete ca postura de sofer pentru familia Imre l-a onorat mai tare decat cea de primar. Ce edil si-ar risca statutul de staroste in localitatea pe care o conduce ca sa spuna asa ceva? Dupa hotararea cu care a facut declaratia, nu ma indoiesc nicio secunda ca omul a fost sincer luni seara, cand marturisea jurnalistilor ca este mai bucuros sa faca pe soferul pentru campion decat pe primarul.
La fel de sincer mi s-a parut Emil cand intona imnul de stat de pe cea mai inalta treapta a podiumului de premiere. Sunt sigur ca versurile pe care le murmura sunt chiar cuvintele imnului, pe care multi dintre romanii sadea nu le stiu. Din zona ghetii patinoarelor ne-au venit cu alte ocazii diverse manifestari antiromanesti pe fata; sa ne amintim chiar de hocheistii ciucani, care refuza sa cante imnul Romaniei in partide oficiale, dar s-au grabit sa intoneze imnul Ungariei cand au avut de infruntat o echipa din tara vecina. Un adolescent roman a fost umilit in urma cu doi ani in selectionata Romaniei, compusa aproape in exclusivitate din ciucani sau tineri din Sfantu Gheorghe. Patinatorul Emil Imre este plamadit insa dintr-un alt fel de aluat decat colegii sai hocheisti, desi imparte cu ei aceeasi atmosfera inghetata la antrenamente si concursuri. Este clar ca l-au decupat dintr-un alt bloc de gheata, unul care nu a congelat ci a topit inimile tuturor celor care i–au vazut prestatiile de argint si apoi de aur de pe arena din Poiana.
Ma gandesc la derapajele, reprosurile si acuzele romano-maghiare pe tema imnului, a steagurilor, a Ardealului in genere, petrecute pe o zona la fel de ingusta ca muchia patinelor lui Emil. Sansa ar fi ca autoritatile romane si maghiare ar face bine sa se incoloneze pe urma lasata de patinele lui Emil pe gheata din Poiana, ca un card de pinguini politici neindemnatici. Poate ca, la finalul cursei, se vor aseza pe o banchiza sa cugete la prostiile pe care si le arunca reciproc pe tema nationaliste. In caz ca nu ajung sa se inteleaga, poate ar trebui ca tot Emil sa le taie cu patina sloiul care-i tine legati de tarm si sa-i lase sa pluteasca in deriva pe marea inghetata a conflictului dintre ei, incinsa din cand in cand de focurile patetice ale cate unui nationalist zarghit.
Daca, la festivatea de inchidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European, Emil nu apare infasurat in drapelul Tinutului Secuiesc, cred ca e vremea sa ne dezghetam.
Vifor Rotar
