Patru ani de minciună
4 ani de minciună în care poporul a fost manipulat, incapabil să vadă derapajele și să înțeleagă că el nu mai contează.
4 ani de minciună în care au pozat mulți în „salvatori”, iar poporul a sperat să fie salvat și i-a transformat pe respectivii în idoli, incapabil să sesizeze manipularea la care este supus și să îi tragă pe respectivii de mânecă când au luat-o pe arătură.
Sub pavăza „pandemiei moare lumea, a venit apocalipsa” s-a instaurat dictatura.
Libertatea omului de rând a fost restrânsă până la dispariție, drepturile și libertățile lui fundamentale, „de om”, fiind ignorate sau chiar negate.
Asta s-a întâmplat în aplauzele unora care au susținut implementare dictaturii și cu concursul celorlalți care au tăcut și au acceptat, nereacționând împotriva abuzului la care erau supuși.
Trist este că nici după ce a constatat că nu venise de fapt nicio apocalipsa, că doar a fost mințit, abuzat și „încălecat”, poporul nu a reacționat și nu s-a opus la întărirea dictaturii.
A acceptat și acceptă în continuare ca dictatura instaurată să se întărească și să devină obișnuință.
4 ani în care anormalitatea a devenit normalitate, iar normalitatea este criticată împreună cu cei care o mai susțin. Asta se întâmplă în toate domeniile, indiferent că este vorba de medicina, învățământ, juridic, agricultură, etc sau comportamentul din viața de zi cu zi.
Totul s-a întors cu fundul în sus și devine obișnuință, încât mulți dintre puținii care au mai rămas capabili sa sesizeze ce se întâmplă încep să se întrebe ei: „care e normalitatea, dacă eu vorbesc în zadar și nimănui nu îi pasă?”.
În cei 4 ani, unii au criticat public ceea ce se întâmplă, făcând „opoziție” la anormalitate, fiind vocali și devenind „cunoscuți”.
Însă, câți „opozanți” au fost în realitate și câți au făcut cu adevărat opoziție?
Mult prea puțini dintre puținii opozanți.
Chiar dacă inițial poate au început „opoziția” instinctiv, ca reacție la pericolul sau răul la care erau supuși, pe parcurs au început să își urmărească propriile interese, au uitat de lupta pentru o cauză, principii și au început să mintă, spunând poporului ceea ce voia să audă și „cosmetizând” adevărul.
Iar totul „pentru ciolan”, fie sub forma unei candidaturi, fie sub forma unei funcții publice primite deja, loc călduț și bine plătit.
Daca nu știți, destui dintre opozanți erau deja „politicieni” dinainte de anul 2020. Aveau partide înființate sau candidasera în trecut fără succes.
Chiar dacă au reacționat inițial la opresiune cu bună-credință, nu a durat mult. Au sesizat repede oportunitatea de a se face cunoscuți și a strânge capital electoral pentru următoarele alegeri. Din acel moment, discursul public s-a schimbat. Nu au mai spus adevărul, ci le-au spus oamenilor ceea ce au vrut să audă, că să „îi placă”. Așa a început minciuna să fie prezentată ca adevăr, adevărul fiind ignorat.
Alții, după ce au început să prindă ceva popolularitate, să aibă câteva sute sau mii de like-uri la postări, daca le-au mai si zis 2-3 persoane „de ce nu candidați, că va votez?”, deja au început să se vadă „aleși” în Parlamentul României sau cel european sau la nivel local, moment din care au început „campania electorală”, cu minciunile de rigoare, uitând de cauză și de principii, adevărul neamaiavand nicio importanță pentru ei, singurul lucru care a contat a fost să se facă pe placul cât mai multora, ca să strângă capital electoral (din timp).
Alții, chiar dacă nici nu le trecuse prin cap să candideze, din cauza unei situații de moment când au dobândit ceva notorietate, pentru că le-au șoptit unii că au o cotă mare din intenția de vot, s-au dus repede acasă să își facă partid. Au uitat și de mama cauzei sau principiilor pentru care „luptau”.
Și uite așa, oportuniștii au devenit marii „salvatori” pe care vi i-ați luat de idoli, nemaicontând nici ce fac, nici cum fac, nici ce spun și nici cât mint.
Însă, ei nu intenționează să salveze pe nimeni. Îi interesează să „se salveze” numai pe ei, fiind interesați numai de propria persoană și propriul buzunar, iar pentru asta vând pe oricine și orice, chiar și propriul suflet.
Am prezentat mai sus realitatea așa cum o percep eu care mi-am alocat cea mai mare parte în ultimii 4 ani ca să înțeleg ce se întâmplă în jurul meu și ce mă așteaptă, fără să îmi creez idoli, conștientă fiind că nimeni nu mă salva niciodată.
Cel care te poate salva ești numai tu!
Salvarea nu va veni niciodată, nici măcar de la propria persoană, dacă nu faci nimic, sperând că poate se va găsi altul să te găsească și să te salveze.
Însă, din păcate, majoritatea covârșitoare a poporului român nu face nimic să se salveze, că e mai simplu să facă altul, iar ea să nu miște un deget.
Autor: Elena Radu
Sursa: facebook.com
