Patru pacienți de la Spitalul Clinicco Brașov au beneficiat de implantul celui...

Patru pacienți de la Spitalul Clinicco Brașov au beneficiat de implantul celui mai prietenos și longeviv stimulator cardiac

0 51

Patru pacienți cu probleme cardiace grave, care aveau nevoie de stimultor cardiac, au primit cele mai performante astfel de aparate medicale.

Stimulatorul fără sondă are mărimea unei monede, aproximativ 2.5 cm și se implantează direct în inimă. Este una din puținele situații  care ajută pacienții care nu au vene pentru a suporta implantul  sondelor unui stimulator clasic. Vorbim despre pacienți cu dializă, pacienți care au trecut prin proceduri de radioterapie care duc la atrofierea venelor,  pacienți cu diverse malformații cardiace ale căror sisteme vasculare nu permit implantul clasic de stimulator cardiac” – explică doctorul Sorin Micu, medic primar cardiolog cu specializare în dispozitive cardiace implantabile electronice la Spitalul Clinicco din Brașov.

Stimulatorul cardiac fără sonde are o serie de beneficii importante pentru pacienți despre care vorbește cardiologul Sorin Micu:  “Aparatul nu mai are sonde, acestea fiind punctul slab al unui stimulator cardiac, pentru că sondele trebuie introduse prin vene, se pot infecta, se pot rupe. Stimulatoarele fără sonde vin și fac un pas înainte pentru a îmbunătăți viața pacientului, fiind plasate direct în inimă, acestea nu se mai pot infecta față de stimulatorul clasic implantat sub piele unde e mult mai expus infecțiilor. Stimulatorul clasic, cu sonde poate fi un impediment în practicarea anumitor sporturi cum ar fi înotul, tenisul sau ridicarea unor greutăți.” 

Cei patru pacienți care au beneficiat de implantul stimulatorului fără sonde la Spitalul Clinicco Brașov au trecut și prin alte provocări de sănătate în paralel cu problemele cardiace: dializă sau radioterapie .  

Implantările acestor stimulatoare au fost realizate la Spital Clinicco Brașov de o echipă medicală coordonată de cel mai experimentat medic roman în implantul de cardiostimulatoare și defibrilatoare,  conferențiar dr. Horia Roșianu de la Cluj, alături de dr. Sorin Micu medic primar cardiolog cu specializare în dispozitive cardiace implantabile electronice de la Spitalul Clinicco Brașov.

Stimulatorul fără sonde se introduce prin vena femurală până la inima pacientului, fără alte incizii și are un mare avantaj pentru pacient. Durata bateriei pentru acest aparat este de 17 ani, dar dacă stimularea este intermitentă, durata de viață a acestei baterii poate depăși 20 de ani ceea ce înseamnă o viață fără griji pentru pacientul care beneficiază de acest dispozitiv.

Beneficiile stimulatorului fără sonde:

  •  Este mult mai mic față de stimulator clasic, cca 2,5 cm
  •  Implantarea lui se face minim invaziv, prin venele corpului
  •  Descarcă impulsuri electrice direct în inimă unde e montat
  •  Vine în ajutorul pacienților cărora nu le este indicată implantarea unui stimulator cardiac clasic

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.