Pătura socială a influensărimii, „o târfă spoită”, trezită brutal la realitate!
E foarte nasol când îți spun americanii în față ceea ce știai deja de zece ani, dar nu aveai voie să recunoști pentru că nu te lăsau chiar americanii. Cumva înțeleg crizele astea de leșin intelectual din pătura socială a influensărimii. E foarte nasol să fii adus cu picioarele pe pământ atât de brutal. Să ți se reamintească faptul că nu erai nici soția și nici amanta idolului tău, ci doar o târfă spoită cu care acesta își făcea treaba din când în când.
E foarte greu să rămâi lucid când ești obligat să-ți schimbi lunar valorile și principiile ca să menții un narativ mincinos. Pot înțelege simptomele rezultate din deriva morală și spirituală a influensărilor, chiar dacă nu-i compătimesc. În fond, nu i-a obligat nimeni să se compromită contra cost sau, și mai rău, contra unei promovări algoritmice. Pentru niște like-uri penibile de la necunoscuți.
Am certitudinea că sunt suficient de săraci intelectual și spiritual încât să nu plângă de dragul idealurilor pe care le trâmbițau până ieri, ci din cauza faptului că nu mai sunt mainstream și nu le mai coafează proștii narcisismul. Asta îi doare cel mai rău. Nici măcar nu visau să fie onești sau credibili, ci doar centrul atenției. Voiau să fie deasupra tuturor, să fie văzuți ca o categorie specială cu orice preț, nu să aibă dreptate.
Din punctul meu de vedere sunt doar trei categorii de persoane care credeau că Ucraina va învinge:
1) Cei care puseseră botul la narativul că Rusia pierde războiul în două săptămâni – încă nediagnosticați cu tulburări cognitive sau dizabilități intelectuale severe și care nu au voie să dețină permis pentru că pun în pericol ceilalți participanți la trafic.
2) Cei care au pus botul la narativul că Ucraina este ajutată sincer, că războiul va duce la căderea lui Putin sau la spargerea Rusiei în X republici autonome, devenite peste noapte puteri nucleare – ăștia sunt proștii borderline. Nu sunt chiar tulburați psihic, dar suferă de o incultură crasă, o lipsă totală de gândire critică și de înțelegere a consecințelor pe termen lung a unei acțiuni.
Ăștia habar nu au pe ce lume trăiesc, nu au citit în viața lor despre structura mafiei politice rusești sau despre cum funcționează Federația Rusă în general. Habar n-au câte etnii, popoare, republici, religii…
Cine cum conduce sau de ce sunt instituțiile alea structurate așa. De sinceritatea și bunele intenții ale acestei categorii nu m-am îndoit niciodată, dar tot nu le-aș fi lăsat pe mână responsabilitatea unui pui de pisică, d-apoi responsabilitatea îngrijirii altei persoane.
3) Ticăloși interesați care fie erau plătiți să împingă acest narativ absurd pe gâtul guguștiucilor din celelalte două categorii, fie profitau indirect prin click-uri, trafic online, zâzanie generală și senzaționalism.
După părerea mea, această categorie ar fi necesar să fie trasă la răspundere pentru că a contribuit indirect la o situație geopolitică complet evitabilă, la dezrădăcinarea a vreo 10 milioane de refugiați și la moartea a peste 1,5 milioane de oameni, de ambele părți ale conflictului.
Nu mă încălzește cu nimic faptul că vin oficialii americani acum să spună că Ucraina a fost băgată cu bună știință în gura lupului și că n-avea cum să câștige. Au fost câțiva generali aliați care au avut curajul să spună de la bun început că această manevră este o idee extrem de proastă care se va termina în lacrimi pentru toată lumea.
Analizele militare NATO și ale academiei militare West Point erau publicate online de la bun început.
Rapoartele Stanford CISAC, RAND și CIA erau accesibile tuturor.
Chiar șeful CIA de la acea vreme, William Burns, publicase o lucrare pe tema asta în care concluziile erau clare. Ulterior și-a schimbat părerea în fața camerelor pentru că primise ordin să înceapă un tur de PR pentru război. Era de înțeles. Toată administrația era necesar să pară un front comun.
Ca în orice democrație care se respectă, divergențele de opinie erau interzise. Experții, profesorii de relații internaționale, foștii ambasadori în Rusia și chiar liderii europeni de la acea vreme spuneau că aderarea Ucrainei la NATO este o idee proastă implementată execrabil. Că va deveni un factor de instabilitate pe tot continentul.
Când zeci de prieteni îți spun că ești beat, te duci la culcare, nu îi acuzi pe toți că-s putiniști.
Nu pot concluziona decât că: dacă toată lumea știa, exact asta s-a vrut – să se termine în lacrimi, să fie instabilitate, moarte și haos.
Nu poți avea pretenția ca oamenii obișnuiți să citească săptămânal sute de pagini de rapoarte scrise în limbaj birocratic și bolovănos. Nu toată lumea e obsesiv-compulsivă ca mine. Oamenii normali nu au suficient timp la dispoziție. Au viețile lor, muncile, familiile și preocupările lor. Plus că mulți nu știu să folosească internetul dincolo de Google Search și rețelele de comunicare virtuală. Sunt analfabeți informațional. Se bazau pe bunele intenții ale presei, pe bune practici jurnalistice care să le arate peisajul în ansamblu.
Doar ticăloșia presei și a clasei politice au făcut ca aceste rapoarte să nu fie pomenite și să nu intre în conștiința publicului larg. Apoi toate reportajele și documentarele pe subiect erau ușor de scos din conștiința umanității atâta vreme cât informația este la mâna a două companii ce dețin monopolul asupra aplicațiilor și a căutării online.
Jurnaliștii au ales să devină trompete de război, nu voci ale rațiuni. Contra cost, la preț de nimic. Au ales să-și compromită profesia, să-și trădeze principiile pentru o nenorocită de mașină sau pentru câteva sute de coco în plus la salariu.
Nu mă mișcă faptul că Merkel a recunoscut cu gura ei că negocierile de la Minsk nu s-au făcut cu bună credință, ci erau doar o tactică de a trage de timp până înarmează Ucraina „suficient”. Doar mă întristează.
Știam toate chestiile astea deși nu aveam voie să le spunem pentru că era ordin pe unitate în mediul virtual să fie închise gurile tuturor nemulțumiților. Prin orice mijloace, de la acuzații de putinism și înaltă trădare, până la mobbing și blocarea paginilor.
Era clar că ajutorul occidental era ticălos, interesat și insuficient. Că se spălau bani grei, că o bună parte din echipament ajungea repede pe mâna rușilor sau dispărea în ceață pe piața neagră. Apărea câteva luni mai târziu în imagini prin Palestina, prin Sahel sau Yemen.
Vesticii dădeau ciurucurile ca să-și împrospăteze arsenalul și toate părțile implicate își testau tacticile și aparatura pe spinarea amărâților din tranșee.
Băieții veseli au învățat multe din conflictul ăsta și au făcut o căruță de bani pe deasupra și pe dedesubt. Prin comisioane de la complexul militar industrial, dar și prin bani luați direct din buzunarele populației.
Rușii au învățat că faimoasele platforme T14, Armata… nu sunt chiar rupte din filmele SF. Au vulnerabilități serioase care au fost descoperite pe parcurs, dar au făcut îmbunătățiri și au adaptat anumite tactici.
Nemții au aflat care sunt vulnerabilitățile platformelor Leopard… și așa mai departe.
Este o mare diferență între eficiența teoretică a unui echipament și eficiența lui practică pe teren. Tipul ăsta de conflicte sunt mană cerească pentru psihopați. Pot îmbunătăți tehnica militară, fac rotație de personal ca să capete și juniorii experiență pe front, testează capabilitățile reale ale inamicului și eficiența tacticilor de luptă. Mai presus de toate spală bani, dau la prieteni și consolidează puterea.
Elitele adoră războaiele de uzură. Sunt surse stabile de venit, de resurse și de progres tehnologic. Sunt pretextul perfect pentru castrarea democrației și pentru eliminarea puterii poporului prin declararea unor stări de urgență. Oamenii din tranșee contează mai puțin. Sărăntocii pot să moară liniștiți pe front că-s cu miliardele și întotdeauna se găsesc alții.
Psihopatia este atât de înrădăcinată, încât se găsesc mereu idioți dispuși să moară contra cost pentru oligarhie. Nu ducem niciodată lipsă de ticăloși care să ațâțe flacăra războiului, să ne trimită pe front în numele unui ideal abstract ce nu se materializează niciodată.
Pentru că amărâții nu știu că ticăloșii au investiții în ambele părți și nu pot pierde. Doar pierderile sunt naționale. Profiturile sunt globalizate, internaționalizate rapid, exportate și reinvestite chiar în afacerile profitabile ale dușmanilor. Și chiar dacă amărâții știu, tot n-au ce face. Chiar dacă votează altceva, ceilalți sunt deja cumpărați.
Am obosit cu vânătoarea asta de actori statali și războinici hibrizi. Mai ales că cei care acuză pe toată lumea respectă chiar ei definiția actorilor statali implicați într-un război hibrid împotriva propriului popor.
Mă obosește toată șobolănimea asta interesată financiar care se isterizează periodic și cerșește atenție. Ăștia care urlă mereu despre patriotismul altor nații, dar detestă patriotismul din țara lor.
Mă dezgustă până și marile vedete care încep discret să-și ceară iertare că n-au știut sau că au promovat demența din pandemie. De tipul Piers Morgan și celelalte busturi împăiate de pe ecran. Ar fi fost cazul să știți. Ar fi fost cazul să aflați.
Aveați nevoie de un pic de curaj. Dar voi nu erați jurnaliști, ci oameni de marketing plătiți cu milioane pe an. Erați maimuțe aduse pe ecran ca să vomite la unison același narativ identic pe toate posturile. Să distreze și să adoarmă populația asta de maimuțe dornice să imite.
Ați ales maimuțăreala și ați rămas maimuțe. Mi-e scârbă de revelațiile astea târzii. De prefăcătoria asta insalubră care se instaurează obligatoriu după orice dezastru.
Am obosit. Prefer să fac glume indecente și să aleg ce voi numiți „ignoranță”.
Autor: Dan Pavel
Sursa: facebook.com
