Pazea! Vin clujenii la …Guvern!
Primul ministru Emil Boc nu a vrut sa ramana singurul clujean in „Puterea” de pe malul Dambovitei asa ca nu a venit la Bucuresti cu mana goala. O „sama” de concetateni de pe Dealul Feleacului si-au urmat fostul primar. Este vorba de mai multi apropiati clujeni ai noului premier care fac parte din echipa de conducere a executivului. Cea mai mare parte dintre ei se regasesc in formula aliantei ocupand functii tot mai importante in Guvern.
Vasile Puscas, este primul clujean numit intr-o functie importanta de Emil Boc. Fostul negociator al Romaniei cu UE din perioada 2000 – 2004, a fost numit la conducerea Departamentului pentru Afaceri Europene, dupa ce nu a mai prins un post in Parlament.
Constantin (Toni) Dascalu, unul dintre oamenii apropiati afaceristului clujean Arpad Paszkany ar putea ajunge din nou in Guvern. Dascalu a mai fost secretar de stat pe segmentul SNCFR. De aceasta data el ar putea avea in subordine atat infrastructura feroviara, cat si cea aeriana.
Virgil Ardelean, din cate se spune, membru al grupului de la Cluj, a fost deja numit, starnind scandal in alianta si in interiorul PSD, seful serviciilor de informatii de la Ministerul de Interne. Ardelean a mai ocupat aceasta functie in perioada 1998 – 2007.
Stefania Ferencz, fost director in primaria Cluj-Napoca, va deveni Sefa de cabinet a primului ministru. Presa locala a scris ca este mai fidela colaborare a lui Emil Boc si ca ar fi semnat in locul lui, atunci cand acesta nu se afla in primarie. Tot Stefania Ferencz se va ocupa temporar si de relatia cu mass-media a cabinetului primului ministru.
Catalin Baba, este un alt clujean, in carti pentru sefia cancelariei lui Emil Boc. Acesta este decanul Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai”. A intrat recent in Partidul Democrat-Liberal, se spune ca are o relatie apropiata cu Boc.
Dan Lazar, consilierul local, tot un personaj din anturajul lui Paszkany este in carti pentru un post din cadrul cancelariei primului-ministru. Presa a scris ca din postura de consilier local ar fi facilitat, beneficiind si de binecuvantarea fostului primar Emil Boc, alocarea a milioane de lei din bugetul local catre clubul de fotbal patronat de Arpad Paszkany.
Virgil Andreies, un alt clujean, care nu ocupa atributii in zona Executivului, dar care a venit in Bucuresti pentru o functie de conducere. Fostul sef al Curtii de Apel Cluj este noul sef al Consiliului Superior al Magistraturii. Aici, in zona magistraturii, mai trebuie adaugat si Daniel Morar – procurorul sef al DNA. Nici Maior, seful SRI, nu este din alta parte a Ardealului el fiind tot clujean.