Dacii cunoșteu scrisul! Pe urmele Tăblițelor de la Sinaia. Ce caută regele Mihai în această poveste?!

Folclor urban sau istorie reală?
Povestea începe prin anul 1873 odată cu săpăturile pentru construcția castelului Peleș când a fost dezgropat un tezaur conținând câteva sute de plăci de aur gravate cu imagini și litere oarecum similare celor grecești care alcătuiau texte într-o limbă necunoscută până atunci.
Tezaurul a fost adăpostit la Mânăstirea Sinaia și printr-o decizie comună a oficialităților vremii (Guvernul, Patriarhia și Academia) a fost cedat domnitorului Carol. Acesta a dispus efectuarea unor copii în plumb pentru circa o sută de tăblițe, probabil pentru uzul eventualilor cercetători, care au fost predate după câte se pare fără acte Muzeului Național de Antichități din București, ajungând mai târziu la fel, la Muzeul Național de Arheologie și, în sfârșit, la Institutul de Arheologie unde au fost risipite în marea lor majoritate. Fotografii ale acestor tăblițe de plumb, cam 133, care circulă și în zilele noastre, au fost executate între 1944-1946 de către inginerul Dan Romalo.

Tăblițele originare din aur, în număr de 514, au o altă istorie. Au stat o vreme la Mânăstirea din Sinaia, apoi au fost mutate la Curtea de Argeș făcând de această dată parte din patrimoniul casei regale. După moartea regelui Carol I, au devenit obiect de dispută între urmașii regelui defunct. O parte din tăblițe, cele mai mici, ar fi fost luate de regele Carol II în urma abdicării din 1940 și duse în Portugalia. La procesul de partaj cu regele Mihai, deschis de Mircea Lambrino (după moartea lui Carol II în 1953) și judecat de Tribunalul din Lisabona, acesta ar fi prezentat un testament al lui Carol II în care tăblițele figurau printre bunurile testamentare. Celelalte tăblițe, 314, cele mari, ar fi fost predate în 1945 de către regele Mihai generalului sovietic Susaikov, vicepreședintele Comisiei Aliate de Control, în schimbul promisiunii păstrării tronului regal, pe baza unui proces verbal care trebuie să existe la Arhivele Naționale.Acesta ar fi folclorul urban.

Conținutul tăblițelor. Controverse
Subiectul tăblițelor a intrat în spațiul public după anul 1990, dar mai ales odată cu publicarea cărții lui Dan Romalo Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb? în anul 2003 și cu dezbaterile prilejuite de Congresele de dacologie, între 2001-2014.
Cartea lui Dan Romalo este prefațată de prof. Alexandru Suceveanu, directorul științific al Institutului de Arheologie, romanist convins care, comentând ipoteza autorului că limba română ar proveni direct din limba getă, fără intermediul latinei, menționează că acest lucru ar provoca un adevărat seism în istoria limbii române, sintetizând astfel spaima tuturor academicienilor români legată de altă origine a limbii române decât cea latină. De aceea el îndeamnă la prudență în considerarea tăblițelor de la Sinaia și accentuează asupra posibilității unui fals, dar tot el adaugă cu bun simț: … dacă e vorba totuși de falsuri și falsificatori, aceștia trebuie să fie absolut geniali… Căci, desigur, una este să falsifici una, două piese și alta este să procedezi la alcătuirea unei mini-biblioteci de plumb, în scopuri care rămân deocamdată greu de descifrat.
Am ținut să reproduc acest citat, singurul rezonabil care a provenit din zona Academiei Române, pentru că toate referirile la tăblițe vor fi de-acum înainte neschimbate: falsuri!

Cu privire la cartea lui Dan Romalo se cuvine făcută observația că el consideră că tăblițele de plumb sunt cele originare (nu copii de pe cele de aur) și face chiar o analiză comparativă a conținutului metalic al acestora cu o scoabă de plumb găsită la Sarmizegetusa găsind similitudini de compoziție. Sunt descrise și posibilele tehnici de gravare. Toate plăcuțele analizate cântăresc mai mult de o jumătate de tonă de plumb.
În cartea sa găsim și prima încercare de descifrare a înscrisurilor gravate (pe care eu o atribui mai curând soției sale, profesoara de lingvistică Valeria Guțu Romalo de la Universitatea București). Alfabetul utilizează litere simili-grecești cu adausuri specifice. Textul plăcuțelor este continuu, din el se izolează litere care compun presupuse cuvinte.Tematica, așa cum reiese din descifrare este geografică și istorică. Sunt descrise evenimente memorabile politice, militare, sociale, religioase din viața statelor gete, rapoarte de administrare militară, proclamații, dispoziții legale, sunt prezentate portretele unor căpetenii sau sacerdoți, cetăți cu arhitectura lor, planuri de construcții etc. elemente caracteristice unei cronici istorice. Zamolxe, Burebista, Deceneu sau Ceneu, Decebal, Duras, Vezina, Sarmigetuza, Genucla, dar și generali romani sunt doar câteva nume desprinse din textele plăcilor. Cartea lui Dan Romalo, foarte laborioasă, are meritul incontestabil de a fi prima lucrare cu caracter exhaustiv în acest domeniu: sunt descifrate toate cele133 plăci. Depășind un prag psihologic, a declanșat rapid niște energii, după cum se va vedea.
A urmat în 2005 Adrian Bucurescu cu Tainele Tăblițelor de la Sinaia, o beție de cuvinte fără valoare pe care o menționăm doar din rațiuni bibliografice.
În 2008, apare Din arhivele Daciei a cercetătorului macedonean Branislav Stefanoski – Al Dabija. Aici avem 15 tăblițe descifrate și o metodă inedită de lucru, textul continuu în grafia de pe placă, care are la bază un alfabet standardizat, este izolat de restul imaginilor apoi, tranșat în cuvinte care sunt supuse unei analize și validat recurgându-se la cuvinte similare din mai multe limbi europene. Din succesiunea cuvintelor astfel validate, substantive, adjective, verbe etc. se naște textul final descifrat care oferă informații tematice similare oarecum celor din cartea lui Dan Romalo.
Metoda lui Stefanoski cu cele unsprezece faze ale protocolului de descifrare la vedere este supusă mereu judecății cititorului. Următoarea carte a aceluiași autor este Hyperboreii și zamolxismul, în 2013. Sunt analizate prin același procedeu patru tăblițe, una dedicată calendarului dacic, alta consacrată ansamblului construcțiilor sacerdotale cu valoare simbolică din Munții Orăștiei și două consacrate existenței fizice a lui Zamolxe –fiul prea-cinstitului Garemaso- și călătoriei acestuia la Genucla, cetatea unde erau turnate în aur plăcile elaborate de sacerdoții din zona Orăștie. Cartea identifică în zamolxism rădăcinile viitorului creștinism și, pentru prima dată în istoriografia română publică un înscris privind stagiul lui Decebal în armata romană. Cât privește tăblițele, autorul vine cu argumente solide că acestea erau din aur și aveau o utilitate cultică și istorică. Analiza zamolxismului ca religie milenară eminamente solară centrată pe figura zeului Apollo utilizează izvoare istorice vechi, de la Hecateu Abderitul până la monumentala istorie a lui Nicolae Densușianu, Dacia preistorică.

În 2015 criptologul militar Eugen Nicolaescu publică Vorbele din plumb utilizând metode specifice criptografiei militare. Merge în siajul lui Dan Romalo, dar este banal și se lasă „contaminat” de istorie. O să explic mai încolo despre ce este vorba.
Cea mai spectaculoasă descifrare în raport cu ce am prezentat îi aparține lui Constantin Olariu–Arimin, în Adevăruri ascunse, 2016. Spectaculoasă în sine este și istoria lui. Să ne păstrăm însă în limitele subiectului. Dacă toți cei care s-au ocupat până acum de acest subiect plasează istoria din tăblițe mai mult sau mai puțin de cinci secole î.Hr., dar focalizată pe domnia lui Burebista din sec. 1 î.Hr.
Constantin Olariu-Arimin deschide obiectivul istoric și datează turnarea și subiectele tăblițelor între 1650 î.Hr. și 106 d.Hr. într-un interval de aproape 1800 ani, cu o istorie mult mai diversificată și bogată în evenimente, foarte multe dintre ele în sec. 4-3 î.Hr., ultima fiind turnată chiar la sfârșitul celui de al doilea război daco-roman cu rezultatul cunoscut. Metoda este insolită și nu se aseamănă cu a niciunui cercetător de până acum. Datarea turnării tăblițelor deschide însă o ipoteză teribilă și răstoarnă total istoria scrisului. Să ne amintim că toți specialiștii care s-au ocupat de descifrarea tăblițelor au remarcat similitudinea literelor de acolo cu cele grecești. Dar cele mai vechi alfabete grecești sunt datate în sec. VIII î.Hr.! Cartea lui este de citit.

Din curiozitate, am comparat versiunile celor patru cercetători la plăcuța nr. 2 consacrată lui Zamolxe. Acolo sunt trei personaje Zamolxe, Abaris și Pitagora. Povestea se petrece în Egipt. În timp ce Dan Romalo și Eugen Nicolaescu se lasă „furați” de istorie în ce privește relația Zamolxe-Pitagora acordând credit acelei afirmații cu iz de scandal a lui Herodot (Zamolxe a fost sclavul lui Pitagora) repede negată peste câteva pasaje când îndreaptă lucrurile și se miră de enormitatea acelei afirmații.
Așadar, la Dan Romalo Zamolxe este luat de Pitagora ca asociat iar Eugen Nicolaescu apreciază că (Zamolxe) poate fi zeu după ce instruit va fi fost cu Pitagora. Cât privește asocierea Abarisu- Zamolxu din josul plăcii, D. Romalo aproape o ignoră, dar Nicolaescu, deși spune că Abaris a fost preotul legendar al lui Apollo nu își explică alăturarea numelor. B. Stefanoski îi consacră un capitol special plăcii pentru a demonstra că forța zamolxismului stă în cultul soarelui al lui Apollo, asocierea cu Abaris explicându-se astfel. Cât privește relația cu Pitagora este una cu un respectat și drag Sfânt. Asocierea Zamolxe – Pitagora la cei trei este una pozitivă. La C. Olariu-Arimin situația este prezentată ca o pildă scandaloasă în care Pitagora apare ca un pungaș care în timp ce dormea lasă ocolul deschis ca să fugă căprițele sacre ale lui Zamolxe, o aluzie clară că el și-a însușit fraudulos învățătura lui Zamolxe.Cam astfel se prezintă versiunile celor patru cercetători menționați ale căror cărți au apărut în România.
Istoria este totuși plină de surprize. Pe scena tăblițelor apare un nou competitor care relansează o poveste ce părea de domeniul folclorului urban, fapt menționat la începutul acestei prezentări.