Pelerinaj pe Drumul Troitelor

Pelerinaj pe Drumul Troitelor

0 261
Brasoveni si turisti au facut duminica un pelerinaj pe Drumul Troitelor. Asociatia Scheii Brasovului a organizat un traseu de 2 ore care a strabatut cele mai reprezentative monumente religioase ale Scheiului. Crucea Musicoiului, Crucea Dreptatii sau Crucea de la Stim au fost cateva dintre vestigiile pe care le-au admirat pelerinii.
Pelerinajul din Schei a inceput duminica la Biserica Sfanta Parascheva din Groaveri;  grupul de brasoveni si turisti a urcat apoi pe strada Curcanilor unde a poposit la Crucea lui Hiroda si Crucea de la Stim. De aici, pelerinii de duminica au urcat pe deal la una dintre cele mai importante vestigii religioase ale Scheiului – Crucea Musicoiului, troita Junilor Curcani.
Intregul pelerinaj organizat de Asociatia Scheii Brasovului a fost o placere mai ales pentru participantii din alte orase.
Oamenii nu s-au lasat speriati de ploaie si au parcurs un traseu de 2 ore in care au mai vizitat Crucea Dreptatii, Crucea Junilor Albiori si alte cateva fragile monumente ale Scheiului. Actiunea s-a incheiat in curtea unui scheian care seamna cu un adevarat muzeu iar Eugen Moga, presedintele Asociatiei Scheii Brasovului, vrea chiar sa amenajeze unul cu exponatele scheianului inimos.  
Evenimentul Drumul Troitelor a ajuns anul acesta la cea de-a treia editie. Reprezentantii asociatiei care a organizat micul pelerinaj isi doresc ca actiunea sa devina o traditie si chiar sa fie introdusa intr-un circuit turistic care sa promoveze Troitele din Scheii Brasovului.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.