Pelinul (Artemisia absinthium)

Pelinul (Artemisia absinthium)

0 357

Este o planta originara din Europa, Asia si Africa. Creste adesea pe terenurile virane si pe marginea drumurilor.
Florile sunt mici si galbene, apar vara pana toamna sub forma de manunchiuri.Planta este puternic mirositoare, datorita unui ulei eteric pe care-l contine in frunze si flori. Infloreste in luna iulie pana in luna septembrie. Creste prin locuri necultivate si uscate, pe langa garduri, locuinte, drumuri etc.
1. Parti utile: se recolteaza ramurile si varfurile inflorite, la care se adauga si frunzele bazilare. Frunzele, tulpinilensi florile se usuca si sunt folosite pentru prepararea de infuzii si tincturi.
2. Utilizari medicinale:
 Digestie dificila, gastrita hipo-acida, senzatie de greata sau deranjamente stomacale frecvente – nici o alta planta nu se poate compara cu pelinul, atunci cand este vorba de stimularea activitatii stomacului si a digestiei. Se administreaza, cu 5-10 minute inainte de masa, cate cincizeci de picaturi de tinctura de pelin, diluate intr-un sfert de pahar de apa. Se fac cure de 3 saptamani, cu zece zile de pauza, dupa care se poate relua tratamentul.
 Hepatita, ciroza – pulberea de pelin este un extraordinar tonic si protector al ficatului. Se administreaza cate un sfert – o jumatate de lingurita de 3 ori pe zi, in cure de doua saptamani, cu o saptamana de pauza.
 Indigestie, balonare – se iau inainte de masa 2-3 linguri de vin de pelin sau o jumatate de lingurita de tinctura.
 Giardia, viermi intestinali – Se administreaza cate 4 lingurite de tinctura, in cure de 14 zile, cu 10 zile de pauza. Poate fi administrat singur sau in combinatie cu medicamente de sinteza, a caror actiune o potenteaza foarte mult.
 Intoxicatii alimentare, otraviri – se face o cura de 2 saptamani cu pulbere de pelin, din care se iau cate doua lingurite pe zi. Pelinul este depurativ, stimuleaza si tonifiaza ficatul, stimuleaza eliminarea toxinelor ramase in organism.
 Dureri de cap, vomismente, migrene – se trateaza prin administrarea de tinctura de pelin, din care se iau cate 50 de picaturi de 4-6 ori pe zi. Pelinul ajuta la normalizarea circulatiei cerebrale, combate voma, inlatura tulburarile digestive si in special biliare, care adesea sunt asociate si stau la baza migrenelor.
Uz extern:
 Anexita, metroanexita si complicatiile lor – se fac bai de sezut fierbinti, cu infuzie combinata de pelin. Aceasta procedura are un puternic efect antiinflamator si antiinfectios, actionand totodata ca un puternic stimulent al activitatii ovarelor.
 Contra reumatismului si paraliziei – se fac bai cu infuzie combinata de pelin (5 litri la o cada de apa), de doua ori pe saptamana. Extern, pelinul actioneaza ca tonic nervos, ameliorand local circulatia impulsurilor nervoase. In tratamentul reumatismului, suplimentar se pun plasturi cu pelin pe locurile afectate, remediu indicat si in tratarea luxatiilor si a entorselor.
 Candidoza vaginala, adjuvant in infectia cu trichomonas – se fac, cu ajutorul irigatorului, spalaturi vaginale zilnice cu infuzie combinata de pelin, in tratamente de cate 7 zile, urmate de 7 zile de pauza (pentru refacerea florei normale la acest nivel). Pelinul este un puternic antiinfectios si antiinflamator, reduce secretiile anormale, calmeaza senzatia de mancarime sau usturime.
3. Preparate:
 Infuzia combinata -Se pun 3-4 linguri de pelin maruntit la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste extern, sub forma de comprese, spalaturi, clisme si bai.
 Pulbere- Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de pelin se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile sale volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi cate un sfert – o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.
 Tinctura- Se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de pelin, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa sa macereze vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu, de patru ori pe zi, cate 50 de picaturi diluate in putina apa.
 Vinul de pelin- Intr-un litru de vin natural alb se pun zece tulpini proaspete de pelin, zdrobite in prealabil, si se lasa sa macereze vreme de trei saptamani, dupa care se strecoara. Se iau 1-3 linguri din acest vin, inainte sau dupa masa, pentru stimularea activitatii tubului digestiv, combaterea balonarii si a indigestiei.
Precautii:
 Nu consumati pelin fara avizul medicului daca trebuie sa-l folosit timp indelungat.
 Atunci cand este supradozat (se iau peste opt grame pe zi), pelinul produce reactii adverse, traduse prin tremuraturi ale membrelor, convulsii si halucinatii. Din aceste motive, tratamentele cu pelin nu vor fi mai lungi de doua, maximum trei saptamani, urmate de 10-14 zile de pauza. De asemenea, nu se vor lua mai mult de sase grame pe zi din aceasta planta.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.