Pentru Geoană SIE contraatacă prin INSCOP sondajele caselor de sondare girate de SRI
Deunăzi, sondaje ale CURS, Insomar, Avangarde și altele descriau o configurare a electoratului în principal în jurul lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă în unele sondaje, talonați îndeaproape de George Simion, care apărea pe locul al doilea în alte sondaje. Geoană era pe cel mult locul trei-patru, nereușind să crească în opțiunile electoratului și datorită trecutului său tenebros la conducerea PSD și în timpul campaniei la prezidențiale împotriva lui Băsescu, și datorită prostiilor debitate cu seninătate de „prostănacul” iliescian la ore de maximă audiență. Iar serviciul său de informații ce-l patronează, adică SIE în complementaritate cu CIA, nu-și poate lăsa candidatul de izbeliște, pentru că toate capetele cu stele pe umăr din acest serviciu de informații vor pleca în pensia nesimțită după venirea lui Ciolacu la puterea prezidențială.
Dacă vine Geoană, însă, la Cotroceni împreună cu aceia despre care „Nici noi nu știm câți mai suntem”, cei care-și vor face bagajele vor fi generalii cu funcții executive de comandă de la vârful SRI.
Așa că și-au expandat și ei sondajul casei de sondare aflată în arondismentul SIE, care-l ipostaziază pe Geoană pe primul loc în toate sondările eșantionului, indiferent de intenția de participare la vot, ceea ce este cel puțin straniu, ca să folosesc un eufemism.
Generalul Ciucă, un pericol pentru generalii SIE și pentru toți tăietorii de frunze la câini din ambasade
Ciolacu este păstrat în imediata apropiere ca să nu se dea naștere la bănuieli de trucare, iar George Simion, principalul contracandidat pentru Geoană și pentru Ciucă pentru intrarea în turul al doilea de scrutin, este fixat operativ de SIE și de institutul său de sondare după Lasconi și Șoșoacă, pentru a-i demobiliza electoratul. Generalul Ciucă, unealtă docilă a lui Iohannis, deci și a lui Helvig și a SRI, dar și a DIA, este expediat neverosimil și ridicol la un 5-7% de Inscop, semn că alegerile prezidențiale încing din nou disputa ancestrală dintre serviciul nostru de informații intern și cel extern, dihonie existentă între cele două servicii încă din timpul existenței lor ca departamente ale Securității din vremea lui Gheorghiu Dej.
Ciucă stă într-adevăr prost în sondaje, dar oricum dispune de o cifră cu două numere, deci nici chiar așa de prost cum și-ar dori Geoană și generalii spionajului românesc de tot rahatul.
Pentru SIE și SRI alegerile prezidențiale au intrat în etapa confruntării pe sondaje, urmând să se intre în cea pe dosare penale, deocamdată principalul serviciu de informații românesc conducând la scor partida cu SIE.
Dar iată cifrele lămuritoare pentru manipularea sociologică încercată de SIE în favoarea lui Geoană:
Cifre neverosimile regurgitate de un institut de sondare necredibil, dar bine ancorat în SIE
Raportat la cei care și-au exprimat preferința pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (87,4% din total eșantion, eroare 3.16%), 21,4% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 20,3% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 14,2% pentru Elena Lasconi (USR), 13,6% pentru Diana Șoșoacă (SOS Romania), iar pentru George Simion (AUR) -12%. Pentru Nicolae Ciucă (PNL) ar opta 7,1%(sic!) dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,7%, iar pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 3,7%.
Pentru Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român) ar vota 1,9%, iar Ana Birchall (independent) ar obține 0,7%. 0,4% spun că ar vota alt candidat.
Raportat la cei care și-au exprimat preferința pentru un candidat din listă și declară că vin sigur la vot (61,8% din total eșantion, eroare 3.76%), 20,8% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 20,5% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 16% pentru Elena Lasconi (USR), 12,5% pentru Diana Șoșoacă (SOS Romania), iar pentru George Simion (AUR) -12,4%, Pentru Nicolae Ciucă (PNL) ar opta 5,6%(sic!) dintre alegători… Fără comentarii, că ne umflă râsul.
Libiu Mateescu