Perdea de padure la Brasov

Perdea de padure la Brasov

0 239

Un proiect lansat cu cateva luni in urma de catre ecologistii brasoveni a fost preluat de catre directorului APM, Adrian Olteanu, realizarea in jurul municipiului a unei perdea de padure, „adica un fel de inel verde”.
Pana acuma insa ideea nu a putut fi pusa in aplicare din cauza lipsei surselor de finantare si mai ales din cauza lipsei de interes a administratiei publice. Mai sa fie! Pai cat trebuia, cand Brasovul si asa este inconjurat cel putin pe jumatate de paduri, iar pentru plantari exista intotdeauna voluntari dispusi pentru asemenea lucru util.
Reprezentantul agentiei, A.Olteanu, a declarat:
„Pana in septembrie, dorim sa elaboram Proiectul. Deocamdata ne „adunam”. S-a constituit grupul de lucru pentru realizarea Proiectului, din care fac parte reprezentantii Agentiei Metropolitane Brasov, Sistemul de Gospodarire al Apelor, Administratia Nationala a Drumurilor, lista urmand a se completa pe parcursul Proiectului cu alti factori interesati.
La mijlocul acestei saptamani am organizat deja o intalnire de lucru, in care s-a discutat despre traseul „inelului verde” si s-au analizat problemele care vor aparea pe parcursul realizarii proiectului, cea mai importanta fiind legata de natura juridica a terenurilor care urmeaza a fi utilizate in acest scop”.
Conducerea APM considera ca pentru acest proiect s-ar putea accesa fonduri europene. De asemenea se doreste implicarea a 14 localitati limitrofe Brasovului, in realizarea si intretinerea „inelului verde” al municipiului resedinta de judet.
Pai bun, dar ce se mai asteapta, cand acum ziua este lunga si seara, cand se mai racoreste, se pot discuta toate acestea? Si ma mai intreb: de ce nu se colaboreaza cu cei care au lansat Proiectul, Partidul Ecologist si celelalte organizatii ecologiste, nonguvernamentale, pentru o mobilizare cat mai mare?
Se intelege ca plantarile se pot face in primavara, cel mai bine, dar fondurile europene nu vin de azi pe maine, demersurile trebuind facute din timp.
Sau se doreste doar bifarea unei idei, ca sa se vada activitate pentru justificarea lefii?
Ar fi bine ca, pentru punerea in fapta a acestei idei, sa fie lasate orice alte interese, mai ales cele pecuniare si politice, si sa se treaca mai hotarat la realizarea intereselor urbei.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.