Peste 1.200 de locuri de parcare noi in statiunea Predeal
Printr-un proiect cu fonduri europene, primaria vrea sa finalizeze, pana la sfarsitul anului, trei parcari supraetajate si una terena, toate in apropierea partiei Clabucet. Prin proiectul „ Accesabilitate in zona turistica Clabucet- Cioplea- Predeal”, se vor reabilita si moderniza si strazile Libertatii si Teleferic. Proiectul, in valoare de peste 55 de milioane de lei, este finantat din fonduri europene, cu o participare de 2% din partea Primariei Predeal.
In sezonul de schi spatiile de parcare din imediata apropiere a partiilor devin insuficiente pentru numarul mare de turisti. La fel se intampla si la Predeal chiar daca in ultima perioada au fost amenajate locuri de parcare. 600 de autovehicule ajung zilnic in zona Partiei Clabucet unde sunt amenajate doar 350 de locuri de parcare. Pana la finalul anului ar urma insa sa se finalizeze si unul dintre proiectele de anvergura finantate cu bani europeni in judetul Brasov, o investitie care vizeaza o mai buna accesibilitate in zona turistica Clabucet – Cioplea, spune Liviu Cocos, primarul Predealului. Desi termenul este destul de strans, edilii spera ca firma care va efectua lucrarile sa finalizeze pana la sfarsitul anului toate locurile de parcare.
Multi din turisti recunosc ca prefera sa vina la Predeal in cursul saptamanii pentru a evita aglomeratia din week-end-uri si vacante, atunci cand si gasirea unui loc de parcare devine o adevarata provocare. Altii, in schimb, isi rezerva un loc de parcare inainte de a pleca de acasa.
Prin proiectul „Accesabilitate in zona turistica Clabucet- Cioplea-Predeal”, se vor reabilita si moderniza si strazile Libertatii si Teleferic, cu iluminat stradal si 3,7 kilometri de piste de biciclete. La finalul proiectului, vor fi create si 35 de locuri noi locuri de munca.
Vifor Rotar