Peste 130 de angajaţi ai Primăriei s-au aflat ieri în grevă japoneză

Peste 130 de angajaţi ai Primăriei s-au aflat ieri în grevă japoneză

0 406

Salariaţii sunt nemulţumiţi de modul de desfăşurare a dezbaterilor publice din Senat pe tema proiectului legii salarizării unice. Oamenii spun că, în forma actuală, legea menţine discrepanţele dintre salariile funcţionarilor publici iar ordonatorii de credite vor putea, după bunul plac, să decidă cât va primi fiecare angajat

Salariaţii sunt nemulţumiţi de modul de desfăşurare a dezbaterilor publice din Senat pe tema proiectului legii salarizării unice. Oamenii spun că, în forma actuală, legea menţine discrepanţele dintre salariile funcţionarilor publici iar ordonatorii de credite vor putea, după bunul plac, să decidă cât va primi fiecare angajat.
Greva din administraţia publică vine după ce în aprilie sindicatele ameninţaseră chiar cu blocarea activităţii. La Primăria Braşov nu a încetat lucrul, în schimb angajaţii au purtat joi banderole albe pe braţ în semn de solidaritate cu colegii din administraţia publică nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unice. Liliana Bitire lucrează la Primăria Braşov de 27 de ani. Acum conduce serviciul de Autoritate Tutelară şi are în subordine alte 8 persoane. Ca şi colegii săi, a intrat în grevă nemulţumită de legea salarizării unitare.
Mai bine de jumătate din cei 260 de angajaţi ai primăriei s-au aflat joi în grevă japoneză. Oamenii se plâng că dacă legea va rămâne în forma actuală vor ajunge la cheremul politicienilor. Zoltan Piroşcă, vicepreşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Braşov, consideră că legea lasă la dispoziţia aleşilor locali să stabilească salariile de bază în cadrul administraţiei, ceea ce va duce la politizarea excesivă a administraţiei publice,
Deşi salariaţii au fost în grevă, activitatea primăriei nu a fost perturbată.
În grevă japoneză au fost şi funcţionarii din Râşnov Codlea, Bod şi Bran.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.