Peste 500 de salariati ai CNADNR – disponibilizati!

Peste 500 de salariati ai CNADNR – disponibilizati!

0 265

Berceanu inainte de plecarea sa de la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a dorit sa marcheze momentul printr-o disponibilizare masiva la CNADNR. Astfel, incepand de la 1 septembrie, a disponibilizat, 549 de angajati ai Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). Anuntul a fost facut miercuri, personal de exministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, intr-o conferinta de presa.
„Incepand de astazi, am disponibilizat 549 de salariati ai CNADNR, ceea ce reprezinta 10 la suta din personal, urmand ca fondul de salarii sa ramana la acelasi nivel si, cu economiile facute, sa putem da niste prime mai generoase celor care au incheiat contracte importante”, a spus ministrul Transporturilor.
Berceanu a precizat ca salariatii disponibilizati vor primi plati compensatorii de maximum cinci salarii medii, in functie de vechimea acestora, insa aceste plati vor fi facute fie la finalul perioadei de somaj, fie in etape, pentru ca societatea nu are la ora actuala veniturile necesare pentru a efectua aceste plati.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.