Peste 76 la sută este procentul candidaților care au obținut medii peste...

Peste 76 la sută este procentul candidaților care au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională, la clasa a VIII-a, în județul Brașov

0 25

Cu un procent de 76,21 al candidaților care au obținut medii peste 5,00 la Evaluarea Națională la clasa a VIII-a Brașovul se situează pe un binemeritat loc 8 la nivel național.
Pe primele trei locuri se situează, în această ordine: Colegiul Național ‘Dr. Ioan Meșotă’ Brașov, Colegiul Național ‘Andrei Șaguna’ Brașov și Colegiul Național de Informatică ‘Gr. Moisil’ Brașov cu media mediilor peste 9,00.
La polul opus, cu media mediilor sub 2,00, se situează Școlile Gimnaziale: Mândra, Crizbav, Fundata și Lisa.
Niciun elev din județul nostru a obținut media 10 la Evaluarea Națională.
Contestațiile pot fi depuse astăzi 3 iulie, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și mâine, 4 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00 fie la secretariatul unității școlare gimnaziile unde a susținut examenul fie online. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după reevaluarea lucrărilor ale căror rezultate au fost contestate, vor fi comunicate în 9 iulie.
Media finală obținută la examenul de Evaluare Națională va reprezenta media de admitere pentru repartizarea în clasa a IX-a. În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a-a VIII-a;
b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale
Absolvenții de gimnaziu care au studiat în limbile minorităților naționale, pot alege ca la calcularea mediei de admitere să nu fie luat în considerare rezultatul la proba de limba și literatura maternă. În acest caz, acești absolvenți vor putea opta, la repartiția în clasa a IX-a, doar pentru locurile la clasele cu predare în limba română.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.