Petre Roman, eforturi pentru restabilirea calităţii de parlamentar

Petre Roman, eforturi pentru restabilirea calităţii de parlamentar

0 624
Solicitarea fostului deputat Petre Roman privind restabilirea calităţii sale de parlamenta a ajuns la Comisia juridică, documentul a fost trimis miercuri de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
Petre Roman a criticat cererea Agenţiei Naţionale de Integritate privind încetarea mandatului său de deputat ca fiind lipsită de temei.
Acuzat că nu ar fi contestat raportul ANI privind incompatibilitatea sa, Roman declara, în februarie, că a făcut toate contestările necesare la raportul ANI prin care a fost declarat incompatibil, potrivit Știripesurse.
„Ar fi trebuit să avem în faţă decizia definitivă a justiţiei prin care se constată incompatibilitatea mea. Nu o avem pentru simplu motiv că nu există. Să ne arate cineva această decizie din justiţie. Nu există.
Evident că am făcut toate contestările pe linie, domnul preşedinte a zis că ANI a trimis adresa pe 13 ianuarie, pe 16 ianuarie s-a întregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia 8, am certificatul de grefă, care spune contestaţia domnului Petre Roman e pe rol la Curtea de Apel, urmând a se fixa termenele de judecată.
Ce fel de absurditate trăim? Adică constatăm că încetează un mandat de parlamentar care nu a fost contestat şi avem certificatul de grefă de la Curtea de Apel care spune exact contrariul”, a spus Roman, în plen.
Pe 9 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului deputatului liberal Petre Roman şi a votat vacantarea locului de deputat al acestuia.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.