SA FIM SERIOSI, PLAGIAT?!
GEORGE ROCA – PE-AL VOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE!?
În ultimul timp se vorbeşte tot mai mai mult de furtul proprietăţii intelectuale, de plagiate, de însuşirea pe nedrept a unor bunuri mobile, imobile sau spirituale care… nu aparţin de niciun fel noilor beneficiari. Peste tot în lume se fură ca-n codru! Din Australia până în Olanda, via România. Olanda care nu ne-a lăsat să intrăm în Schengen deoarece suntem corupţi şi nu stăm bine cu justiţia! Dar ei!? Să conjugam deci împreună verbul „a fura”… „Noi furăm? Voi furaţi…!? Ei „maastrichtienii”, fură?” Poate da, poate nu! Depinde de urechea şi de verdictul expertului! Expertului în muzică, desigur! Un analist, sau mai mulţi analişti trebuie să ia problema în serios… să descopere dacă Municipalitatea din Maastricht (Limburg) ne-a sfeterisit, sau nu, imnul „Pe-al nostru steag e scris unire”. Nu ştiu sigur, dar tare îmi miroase a plagiat…
După câte ştiu, muzica îi aparţine lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), iar versurile lui Andrei Bârseanu, cu toate că pe site-ul Wikipedia se specifică clar faptul că „Imnul Maastricht” îl are compozitor pe olandezul Alphonse Olterdissen (1865-1923) şi a fost adoptat ca imn oficial de către Municipalitatea oraşului Maastricht (abia) în anul 2002.
Referinţă Bibliografică:
George ROCA – PE-AL VOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE!? / George Roca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1850, Anul VI, 24 ianuarie 2016, Bucureşti, România.