Planul lui Alexandr Dughin în contextul războiului din Ucraina

Planul lui Alexandr Dughin în contextul războiului din Ucraina

0 191

Alexandr Dughin, ideologul controversat al lui Vladimir Putin, a emis un scenariu surprinzător. După mai bine de trei decenii în care România a fost pro-Occident, Rusia ar vrea să ne atragă de partea sa prin oferirea de sprijin în unificarea țării noastre cu Republica Moldova, teritoriu furat de ruși în anul 1945.
Alexandr Dughin, filozoful de încredere al liderului de la Kremlin, susține că „Uniunea Europeană se poate baza pe suveranitate numai într-o lume multipolară”, iar „România, ca parte a acesteia, va beneficia de suveranitate”.  Cel mai important argument al acestuia pentru ca parteneriatul cu Rusia să devină mult mai agreabil în rândul românilor reprezintă sprijinul pe care Moscova ni l-ar putea acorda.
Moscova trebuie să se străduiască să înfăptuiască această unificare potrivit intereselor sale, pentru a include acest spaţiu în zona unde deţine controlul strategic nemijlocit”, a sublinit sociologul rus.
Pentru Dughin, cultura românească urmează „modelul tipic ortodox care unește direct aceste pământuri cu Eurasia” și „singurul obstacol” pe care este în stare să-l vadă ar fi „apropierea geopolitică de regiunile catolice”.
În opinia sa, reunirea trebuie să cuprindă și teritoriul separatist Transnistria, „în perspectiva prăbușirii probabile a Ucrainei și separării ei în două părți de est și de vest, care se va petrece mai devreme sau mai târziu”.

75% dintre români vor unirea cu Republica Moldova (sondaj INSCOP)!

„O singură țară”
Zona Ucrainei, Moldovei, României, până în Serbia ar trebui „să se transforme într-o regiune strategică și culturală unitară, de fapt, într-o singură ţară”, de aceea, „Moscova trebuie să fie iniţiatoarea integrării moldo-române pusă, de la bun început, sub semnul ortodox și eurasiatic”, este de părere politicianul îndoliat de moartea fiicei sale.

Potrivit Adevărul, Alexandr Dughin are mulți admiratori și susținători în România, printre aceștia numărându-se Adrian Năstase, Adrian Severin și Dan Puric.
Pe de altă parte, 75% dintre români vor unirea cu Republica Moldova, arăta un sondaj INSCOP din ianuarie 2022.
În schimb, doar 30% dintre moldoveni pledează pentru asta, procentajul mic fiind din cauza populației rusofile.
În ultimii 30 de ani, liderii politici din România și de peste Prut au fost foarte timizi în privința acestui subiect.
Singurii oficiali proeminenți care au susținut categoric scenariul lui Dughin au fost Corneliu Vadim Tudor, Traian Băsescu și George Simion.
Cei doi politicieni din urmă au aruncat, de-a lungul timpului, numeroase săgeți dure către Rusia.

Burghelea Cătălina

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.