Plesu si Liiceanu, arbitri in K1
Desi imposibila, alaturarea dintre atletii mintii si intelectualii anabolizati ai ringului s-a produs ieri noaptea, pe arena marii finale K1 de la Tokyo. Infruntarea colosilor cu pumni de otel si figuri terifiante a fost precedata cu cateva ore la ProTV de emisiunea celor doi monstri sacri ai artei de a gandi. Fara sa anticipeze ca spusele lor vor fi confirmate patru ceasuri mai tarziu in extemitatea continentului asiatic , Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu s-au intretinut sclipitor despre elite. In cautarea celei mai adecvate definitii, cei doi maestri au remarcat ce acoperire generoasa are termenul, folosit cu egala eficienta in lumea politica, in arte, in sport. Fiecare domeniu isi revendica dreptul de a avea elitele sale. Dialogul Plesu-Liiceanu a scos la iveala o tedinta foarte curioasa in aprecierea inzestrarilor cuiva, creditat a apartine elitelor unui moment dat. Se pare ca societatea percepe talentul drept marca de generozitate a divinului asupra materialului uman. Faptul ca cineva vadeste o zestre deosebita, depusa in cufarul spiritualitatii sale ori in bocceaua unor insusiri carnale este luat drept semnul bunavointei divine. Prin urmare, nu este atat meritul subiectului uman ca poseda talente si inzestrari speciale cat al Creatorului, care-si permite uneori excese de prodigalitate cu unele din creatiile sale.
Excesele naturii si limitele umanului
La Tokyo, pe arena rezervata infruntarilor K1, si-a dat intalnire, in mod cert, elita acestui sport cu mult sange si, uneori, spectacol pe masura. Pachete de muschi ambulante, expandate pana la limita anatomiei, posesorii unor ciocane invelite in manusi de box sau ai unor conformatii deosebite si-au disputat ieri noapte marele titlu. Fara sa stie, supermenii din ring au ascultat de regula Plesu-Liiceanu in materie de elite. Sportivi lucrati indelung in sali de forta, care si-au dezvoltat abilitati musculare teribile dupa ani de antrenamente infernale, au avut de infruntat colosi la care natura a exagerat cu materialul. Daca l-ati vazut pe Man Choi intelegi ce spun, desi kickboxerul coreean a fost eliminat de fracezul Jerome Le Banner, o bestie ceva mai scunda. Accidentul natural a invins, insa, in cele din urma, abilitatile dobandite. Gratia si flexibilitatea incredibile ale lui Remy Bonjasky sau ale brazilianului Glaube Feitosa n-au contat in fata fortei brute. Sammy Shildt, olandezul pe care nu-l simpatizeaza nimeni, pentru simplul motiv ca natura i-a pus doua baroase in loc de maini, pe care le-a sudat apoi pe un trup de dimensiunea unui turn de control, l-a infrant in finala pe compatriotul Peter Aerts. Barosul contra ciocanelului de ceasornicar, desi Aerts este departe de a fi plapand. Finala de la Tokyo a adus astfel al doilea titlu gigantului din Rotterdam si a marcat debutul filosofilor Plesu si Liiceanu in arbitrajul K1.
