PNL ieșire de la guvernare din vorbe – miniștrii, secretarii de stat, prefecții liberali sunt tot la posturi
PSD face apel la PNL să manifeste maturitate politică şi să trateze cu responsabilitate obligaţiile pe care le are în calitate de partid aflat la guvernare.
Într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, social-democraţii subliniază că, „indiferent de mizele şi de orgoliile politice pe care le pot avea unii politicieni, un partid aflat la conducerea ţării are obligaţia faţă de cetăţeni de a asigura buna funcţionare a statului şi a guvernării”.
„Aşadar, indiferent cât de intensă este competiţia electorală, partidele din coaliţia de guvernare au obligaţia de a menţine un minim dialog pentru a putea lua deciziile executive de care are nevoie România pe parcursul acestor alegeri până la formarea unei alte majorităţi parlamentare şi până la învestirea unui nou guvern.
Declaraţiile politice care pun sub semnul întrebării capacitatea de funcţionare a Guvernului pot afecta profund economia naţională, încrederea investitorilor şi, în ultimă instanţă, viaţa cetăţenilor.
Un partid aflat la guvernare nu poate lua decizii doar pe baza calculelor electorale. Miza nu e cât de mult poate câştiga electoral PNL prin anunţul că rupe coaliţia, dar rămâne la guvernare. Miza e despre cât de mult poate pierde România, în urma unor astfel de declaraţii”, arată Partidul Social Democrat.
Conform sursei citate, „anunţul USR privind depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului arată fundătura la care duce acest joc electoral pueril”.
„PNL ar putea fi pus în postura de a-şi sancţiona propriii miniştri printr-un vot în Parlament şi de a provoca un blocaj total în funcţionarea României. Singura cale de ieşire din această situaţie e ca PNL să revină la masa coaliţiei şi să se comporte responsabil”, precizează PSD.
PNL****Ciucă vs USR – Lasconi & Moțiunea
Nicolae Ciucă, a declarat că îi invită pe liderul USR, Elena Lasconi, şi pe reprezentanţii acestei formaţiuni politice la sediul PNL pentru a discuta despre viitorul ţării, el susţinând că moţiunea de cenzură anunţată de Lasconi este un „exerciţiu neserios”, deoarece configuraţia parlamentară nu permite un guvern de dreapta.
„Astăzi suntem la guvernare cu PSD pentru că USR a decis în 2021, după şase luni de guvernare cu PNL, să părăsească guvernarea şi să depună moţiune de cenzură împreună cu AUR. Astăzi vedem acelaşi exerciţiu neserios al aceluiaşi actor, USR, condus de doamna Lasconi. Anunţă o moţiune de cenzură din maşină, fără un text, fără discuţii cu noi. Spun asta pentru că şi dumneaei ar trebui să ştie, ca şi mine, că actuala configuraţie parlamentară nu ne permite un guvern de dreapta, aşa cum mi-l doresc”, a precizat Ciucă într-un mesaj video transmis pe Facebook.
Lasconi, tot pe Facebook: „E clar. Onoarea, curajul şi respectul sunt doar vorbe goale pentru ostaşul din fruntea PNL. Am ascultat ce a spus domnul Ciucă, dar nu prea e clar ce invitaţie adresează. Să ne vedem să bem o cafea sau de ce?
Bem cafea în timp ce PSD şi Ciolacu anulează democraţia din România şi invalidează candidaţi? Oricum, negocierile nu se fac prin intermediul mass-media. Dacă domnul Ciucă e serios, să se mai gândească puţin la cât de mult rău face PSD la guvernare de mână cu PNL-ul condus de acelaşi Iohannis care ne-a dat afară de la guvernare ca să-şi facă jocurile”.
Lidera USR îl invită pe Nicolae Ciucă la „discuţii serioase”, în cazul în care vrea, „pe bune, să se lepede” de PSD.
„Sau îl aşteptăm să vină cu semnăturile la noi la sediu. Altfel, ce face domnul Ciucă e balet politic. Şi apropo de balet, mă întreb ce discută domnul Ciucă mâine cu filialele PNL, dacă tot le-a convocat. Poate un plan despre cum să pară că-s în opoziţie în vreme ce împart puterea cu PSD? Neserioasă abordare, domnule general. Lucrurile sunt simple, cam ca în militărie: e da sau nu, la dreapta sau la stânga. Deci, domnule Ciucă, ce alegeţi: banii şi puterea sau poporul?”, mai scrie Lasconi.
Horia D.R.