Poiana Brasov arhiplina

Poiana Brasov arhiplina

0 287

Parca asa cum nu s-a mai vazut in ultima vreme, Poiana Brasov s-a umplut pana la refuz cu turisti veniti din toate colturile tarii si chiar din strainatate, pentru a petrece sarbatorile de iarna intr-un decor feeric. Responsabilii din statiune au pus in functiune si tunurile de zapada, pentru ca toate conditiile sa fie indeplinite pentru amatorii de schi, saniute sau alte mijloace folosite pentru alunecatul la vale.
astfel, in Poiana Brasov se pot intalni mii – repet, fara exagerare, mii – de turisti, cu toate ca un sejur ca la carte in aceasta statiune turistica ajunge sa coste si pana la dublul fata de unul din Alpii austrieci.
Dar nu numai partiile sunt pregatite. Si hotelierii, cei de pe la vile sau cabane – care au mai ramas – s-au pregatit de zor, atat pentru cazarea turistilor, cat si pentru a le potoli foamea de lup pricinuita de zbenguiala prin zapada. In acest sens, personalul din bucatarii si-a dublat eforturile, ba, in multe cazuri, au fost angajati sezonieri, cu totii facand treaba buna, daca te gandesti la miile de sarmale rasucite, la muntii de racitura si la toate celelalte specialitati care se servesc in asemenea imprejurari, mai ales ca si-au facut sau isi vor face aparitia in Poiana si o serie de VIP-uri ale momentului, mai mult sau mai putin de carton.
Cei mai fericiti se pot socoti cei cu rude sau prieteni in Brasov sau imprejurimi, care sa le accepte vizita pe aceasta perioada, caci zona turistica Brasov seamana cu viermuiala din timpul verii de pe Litoral.
Nu trebuie uitata nici zona agroturistica Bran – Moeciu, unde vilele si pensiunile s-au umplut si ele de doritorii de mai multa liniste si intimitate si, de ce nu, mai multa natura in care mana omului nu s-a pus pe interventie brutala.
Sarbatori fericite tuturor!

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.