Politistii au comis o aroganta rutiera pe Fundatura Diminetii
Semnalizarea de pe strada Diminetii i-a bagat in bezna pe soferii brasovenii. In plin scandal national legat de folosirea excesiva a coloanelor oficiale, politistii si-au oferit o prioritate pe care conducatorii autor o considera abuziva. Mai grav este ca nimeni din comisia de circulatie nu le-a explicat oamenilor legii ca au avut o idee proasta
Semnalizarea de pe strada Diminetii i-a bagat in bezna pe soferii brasovenii. In plin scandal national legat de folosirea excesiva a coloanelor oficiale, politistii si-au oferit o prioritate pe care conducatorii autor o considera abuziva. Mai grav este ca nimeni din comisia de circulatie nu le-a explicat oamenilor legii ca au avut o idee proasta. Asa se face ca strada Nicolae Titulescu se blocheaza de cand la intersectia cu fundatura Diminetii, unde se afla sediul Politiei Municipale, au aparut doua semne „Cedeaza trecerea”.
Motivatia politistilor pentru cele doua semne nepotrivite este ca nu pot iesi rapid in trafic atunci cand se deplaseaza la interventii.
Greu de crezut, totusi, ca soferii nu ar acorda prioritate unei masini de politie cu toate semnalele de avertizare pornite, asa cum prevede legea pentru deplasarile la astfel de actiuni.
Ca sa-i obisnuiasca pe soferi cu cele doua semne de circulatie proaspat instalate, conducerea politiei a mobilizat patru agenti.
Doi opresc toate masinile care trec pe strada Titulescu si le atrag atentia soferilor ca sunt obligati sa cedeze trecerea celor care vin de pe strada secundara infundata. Alti doi ii inlocuiesc atunci cand primii obosesc cu munca de prelucrare.
Politistii au reusit, astfel, sa creeze cozi imense pe strada Nicolae Titulescu, ocupata in intregime, de la un capat la celalalt de autoturisme, la o ora care nu era de varf. Decizia a trezit nemultumirea soferilor.
„Nu mi se pare normal! Ce-i cu treaba asta? Ei fac reguli asa, dupa cum le convine lor? Nu e in regula! Orasul trebuie sa fie fluent si nu ei sunt prioritari, noi suntem prioritari. Noi ii platim pe ei! Ei nu inteleg inca chestia asta, nu stiu cand o sa inteleaga”, le-a spus jurnalistilor un sofer indignat.
In Capitala, dupa ce s-a aflat ca ministrul de Interne Gabriel Oprea a folosit coloana oficiala de 1.500 de ori in acest an, soferii au claxonat indelung – in semn de protest – o coloana oficiala a presedintelui Johannis. Brasovenii nu au reactionat deocamdata decat pe retelele de socializare, dar nemultumirea soferilor locali este evidenta.
Vifor Rotar