Poloiştii de la Corona Sportul Studenţesc au câştigat turneul amical din Belgia

Poloiştii de la Corona Sportul Studenţesc au câştigat turneul amical din Belgia

0 467

Profitând de pauza competiţională, echipa de polo Corona Sportul Studenţesc a participat zilele trecute la un turneu amical în Belgia, alături de alte trei echipe, Anvers 1, Anvers 2 şi Rheinhausen, din Germania. Poloiştii antrenaţi de Auurelian Georgescu au câştigat patrulaterul, după ce s-au impus la scoruri mari în toate cele trei partide. Astfel, Corona a câştigat cu 31-6 cu Rheinhausen, cu 15-8 cu Anvers 1, respectiv 21-5 cu Anvers 2. ,,A fost un turneu util, având în vedere că era o perioadă de pauză. Am profitat de aceste jocuri pentru a vedea în apă toţi jucătorii pe care îi avem şi pot spune că sunt foarte mulţumit de felul în care s-au comportat băieţii. Este adevărat, nu am avut în faţă nişte adversari foarte puternici, dar pentru ce ne-a interesat pe noi, ne-a prins tare bine„, a spus antrenorul Aurelian Georgescu.
Şi Roxana Cojocea, preşedintele secţiei de polo de la clubul Corona este încântată că secţia pe care o antrenează are o activitate bună care îi dă mari speranţe pe viitor : ,,Chiar dacă discutăm despre un turneu amical, eu sunt fericită pentru orice victorie a băieţilor, pentru că asta contribuie la moralul lor. Avem în echipă mulţi poloişti tineri, care au nevoie de jocuri de verificare pentru a căpăta încredere în ei. Am convingerea că suntem pe drumul cel bun şi că poloul de la Corona va deveni o forţă în câţiva ani. Avem infrastructura necesară performanţei şi este păcat să nu profităm de ea pentru a face sport de performanţă, promovând astfel clubul şi Braşovul. Eu sunt extrem de mândră că în acest moment secţia de polo a clubului are piramida completă, pentru că asta contează enorm în formarea unei echipe de polo seniori extrem de puternică, precum ne dorim cu toţii„.
Poloiştii de la Corona vor juca în 27 şi 28 ianuarie, în campionat, în deplasare cu Crişul Oradea, urmând ca apoi să participe, tot la Oradea, la un turneu amical la care vor participa şi două echipe din Ungaria. În 17-18 februarie, Corona Sportul Studenţesc va juca primele meciuri oficiale ale anul 2017, cu Steaua Bucureşti, în campionatul Superligii.
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.