Polul de Dreapta se ițește la Brașov din matricea listelor parlamentare liberale

Polul de Dreapta se ițește la Brașov din matricea listelor parlamentare liberale

3 85

Surpriza neînțeleasă de întreaga presă brașoveană, prea puțin abisală când vine vorba de interesele inextricabile și absconse ale liderilor politici brașoveni, este prezența la PNL Brașov pe primul loc al listei pentru Camera Deputaților a viceprimarului liberal al Brașovului, Sebastian Rusu.
O privire superficială asupra găselniței liberale ne-ar îndritui să credem că Rusu a fost ales pentru a trage lista deputaților în special în municipiul Brașov, unde deține o notorietate consistentă. Da, dar acesta se presupunea că va fi viitorul viceprimar și va rămâne astfel și după schimbul de garnitură la Primărie, odată cu vedirea la post a primarului ales George Scripcaru, cu care a făcut o echipă foarte bună în campania electorală împotriva lui Coliban și a USR-ului său toxic și distructiv pentru Brașov. Și-atunci, ce rost mai avea proptirea lui Rusu pe primul loc la Cameră, când el avea de îndeplinit menirea sa primordială, și anume contracararea USR-ului lui Coliban în Consiliul Local?
Teza interesului PNL Brașov de a obține și al treilea deputat cu aportul pe listă al lui Rusu se spulberă la prima analiză, având în vedere că pe locul trei pe listă este Mara Mareș, un personaj mereu impus de Centrul Imaculat al PNL în diverse dregătorii, dar neacceptată de organizația județeană și în primul rând de către ministrul Adrian Veștea, cel care a și zburătăcit-o de pe listele brașovene din poziția eligibilă acum patru ani.
Deci interes local n-ar exista pentru un al treilea deputat obținut și acela la redistribuire, eventual. Cum locul al doilea pe lista la deputați este ocupat justificat de deputatul Gabriel Andronache, actualul lider al grupului liberal de la Camera Deputaților, cel care îndeplinește funcția de coloană vertebrală a logisticii parlamentare a PNL și care evident este solicitarea Centrului, rezultă că doar primul loc pe lista cu pricina a rămas în sfera decizională locală, mai precis în cea a lui Adrian Veștea, președintele filialei.

Pionul otrăvit al deputăției expus de Veștea lui Rusu pentru a-i surpa majoritatea în CL lui Scripcaru
Dar, de ce să extragă de la Consiliul Local și din Primărie principala armă politică și mediatică împotriva lui Coliban șia USR, dacă nu tocmai pentru a favoriza o reorientare a consilierilor liberali înspre polul de Dreapta din CL, ceea ce ar reuni consilierii liberali prelucrați în prealabil la partid de Veștea însuși și pe cei useriști într-o viitoare majoritate adversă lui Scripcaru, conjunctură imposibilă în situația prezenței lui Sebastian Rusu în CL și în funcția de viceprimar. Ceea ce nu ar fi tocmai nepredictibil luînd în considerare relațiile mai degrabă reci dintre Scripcaru și Veștea și indisponibilitatea celui din urmă de a accepta un al doilea pol de putere în partid în jurul primarului Brașovului.
Așa că, de ce Veștea să nu-i surpe majoritatea în consiliu primarului, slăbindu-l astfel, prin extragerea lui Rusu din Primărie și azvârlirea sa într-o deputăție irelevantă, precum cea a lui Flucuș, a lui Banciu și a Cristinei Vecerdi acum patru ani, se pare că intenționează ministrul brașovean.
Și-apoi, relațiile lui Veștea cu USR Brașov întotdeauna au fost amiabile și fructuoase la Consiliul Județean păstorit de liderul liberal brașovean, vedem din ultimii patru ani cum a decurs vicepreședinția lui Zoltan Zenner și anticipăm tot un vice userist la CJ și niciunul de la PSD după depunerea jurământului noului Consiliu Județean.
Și la Consiliul Local este posibil un astfel de pol de Dreapta ar putea gândi Veștea, în condițiile în care și așa o majoritate PNL-PSD în jurul lui Scripcaru ar fi oarecum fragilă iar soliditatea ei ar depinde de consilierii AUR și de independentul Grigorescu. Mai depinde acum desigur și de câți consilieri liberali dispune George Scripcaru în contul său personal, neinvaziv de către partid.

Lucian Pătrașcu ar putea viza o soluție de avarie pe listele pentru Parlament
Îngrijorător este faptul că alegerea cu certitudine a lui Lucian Pătrașcu în funcția de viceprimar și cu voturile consilierilor liberali nu mai este deloc o certitudine în cazul unei majorități anti-PSD, astfel că este posibil să-l regăsim pe Pătrașcu pe o poziție eligibilă pe listele parlamentare ale filialei brașovene social-democrate, probabil la Cameră, deschizând astfel listele alături de președintele său, Marius Dunca, prezent pe prima poziție la Senat.
Ar mai exista și posibilitatea numirii sale în funcția de prefect de Brașov de către viitorul guvern condus tot de PSD, ținând cont că această funcție nu mai poate rămâne la PNL întrucât deține celelalte două funcții administrative de vârf în județ și în municipiu.
Nu degeaba componența listelor la PSD Brașov rămâne încă învăluită în mister, cu excepția liderului de listă al partidului de la Senat, în persoana puterniculi său lider județean. Cum Allen Coliban se va opinti la lupta de clasă verde și la impunerea identității de gen cu poporul român din poziția de parlamentar USR de Brașov, rezultă că o luminoasă cale spre o alianță în Consiliul Local a consilierilor PNL și ai USR, ce l-ar putea include și independentul Grigorescu și pe vreunul de pe la AUR, este posibilă. Caz în care George Scripcaru și-ar pierde mult necesara majoritate în CL, pe care va trebui s-o recâștige prin eforturi proprii și prin persuasiunea sa inegalabilă timp de cel puțin doi ani.
În sprijinul tezei expuse mai sus vine și poziția fruntașă a lui Adrian Veștea la nivel central la PNL în favoarea unui nou pol de Dreapta anunțat de Nicolae Ciucă, chiar dacă a făcut parte conjunctural dintr-un guvern PSD-PNL.
Cât despre lista PNL Brașov pentru Senat, acolo nu există nicio surpriză, același Mihai Veștea deschizând lista de pe singura poziție eligibilă, pe locul al doilea Ciprian Sterpu nefiind decât completare birocratică a listei.

Libiu Mateescu       

COMENTARII

  1. Nu știu cât de toxic a fost coliBanul pentru cei din primărie, că la ei bănuiesc că face referire autorul, dar pentru brașoveni a fost toxic. Toxic cu insistența din plandemie, când toți plusereii voiau să injecteze chiar și bebelușii. Dar nu distrugător. Nu a fost distrugător. DISTRUGĂTOR A FOST SEMIANALFABETUL VENIT DIN ȘOLDOVA!. Pistele de biciclete sunt mizilicuri față de radererea znelor verzi, a dealurilor, a… făcute de vinitura penală. Dar aia este, toți năvălitorii cu drept de vot din Brașov și-au ales unul de-al lor.
    IMPORTANT ESTE CA PENALUL TARAGOT SĂ NU-ȘI REFACĂ A ASA FAIMOASĂ „COOPERATIVĂ”, DEOARECE PRĂPĂDUL NE VA PAȘTE.

    • Corect, dar sa rezolve în primul rand fisurile anale ale clădirilor din centru istoric!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.