Pomana porcului

Pomana porcului

0 277

Ambele partide cu radacini printr-o democratie curioasa, ele reprezentand bratele stang si drept ale acestei democratii, fara insa a se deosebi in capacitatea de a apuca, au luat in comun un porc si l-au taiat, impartindu-l, chipurile, frateste. Mai greu este, pe moment, sa stim cine a luat maruntaiele, pentru toba si caltabos.
Se pare insa ca democrat-liberalii – ce ar fi de mirare, cand tatucul lor le priveste, pe geam, zbenguiala? – au luat partea dreapta a porcului, cea cu ficatul, organul care filtreaza si retine ce trebuie, de restul debarasandu-se, in timp ce social-democratii s-au procopsit cu inima si splina..Este drept ca splina produce, dar poate si plesni la efort prea mare si probabil social-democratii vor evita asa ceva, mai ales ca si inima poate prezenta sincope.
Stomacul l-au dat in doua, ca sa-si faca fiecare toba sa. Din pacate, inca nu se stie care dintre parti a prins bucata cu ulcer.Astfel va fi cam multisor de carpit la tobele astea si cred ca nu le vor termina nici in patru ani. Iar din fudulii si-a luat fiecare cate una si se pregatesc sa le puna la fript, ca sa le poata fi mirosita macar potenta activitatii. Chestia asta se intampla si la alte case, mai mari. Tu topesti slanina ca sa-ti faci untura si vecinii sunt invidiosi ce frumos miroase de la tine.
Iata si ce straturi de osanza au gasit cele doua parti in jumatatile lor de porc.

– PD-L a dat peste ministere mai banoase si manoase, cu profil economic, adica Finantele Publice, Transporturile si Infrastructura, Economia, Apararea, Dezvoltarea si Locuintele, Comunicatii si Societati Internationale, Cultura,Culte si Patrimoniu National, Tineret si Sport, Turism.
Asta da, osanza! Parca vad cazand din fiecare halca stropi mari de grasime de prima calitate, tocmai buna de uns pe painea din seifuri.
Boc, eventual viitor premier – sa nu uitam ca inca nu a fost validat – zice: „Recunosc sincer ca am fi dorit si MIRA (de data asta ii accept sinceritatea,n.a.), dar protocolul a fost cel care a transat in ultima instanta.”

– PSD+(PC) a luat ministerele cu belele sociale, singurul mai de doamne-ajuta fiind MIRA – are cine le apara nevoile si saracia!?! – caci celelalte (mare parte dintre ele) aduc numai necazuri. Este vorba despre Munca,Familie si Protectie Sociala, Educatie, Cercetare si Inovare, Sanatate Publica, Agricultura, Administratie si Interne, Externe, Mediu, IMM si Afaceri.
Geoana da si el din maini si gura, cu suciri de cap a la Stefan Banica Jr.: „In acest moment avem o repartizare paritara si asa cum am convenit cu domnul Boc,vom purta negocieri si pentru postul de ministru delegat in relatia cu Parlamentul.”

Capul porcului, adica Justitia, cu o funda peste ochi si urechi, urmeaza sa fie dat, impreuna cu copitele, cuiva din public, ales la intamplare planificata, pentru racituri cu usturoi care nu miroase si pentru legi in aspic.
Si uite cum va fi papat si porcul asta, iar noi vom inghiti in sec.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.