Ponta cica este foarte hotărât să introduca TVA de 9% la pâine

Ponta cica este foarte hotărât să introduca TVA de 9% la pâine

0 972
Premierul Victor Ponta, de la nivelul promisiunilor neonorate, ne spune iarasi că este foarte hotărât ca Executivul să găsească resursele necesare pentru a introduce TVA de 9% pentru pâine. Oricum si din poza de mai jos se vede lucrul pe care il stim si l-a votat romanii: painea si cutitul nu mai este de mult timp la Basescu ci la USL. "Pe 25 iulie, 26, 27 iulie, o să avem cifrele pe primul semestru, încasări, cheltuieli ÅŸi eu sunt foarte hotărât, am discutat ÅŸi cu ministrul de FinanÅ£e, domnul ChiÅ£oiu, să găsim resursele necesare pentru a introduce TVA de 9% la pâine. (Pe tot lanÅ£ul productiv, n.r.), altfel nu funcÅ£ionează, practic, dacă nu mergi pe tot lanÅ£ul. Am încercat, dar e singura soluÅ£ie", a spus primul ministru, marÅ£i seara, la RTV. Măsurile privind reducerea TVA la pâine ar putea fi adoptate în această vacanţă parlamentară, prin ordonanţă simplă, după analizarea rezultatelor din primul semestru, a declarat premierul Victor Ponta, pe 1 iulie.
"Vom avea o discuÅ£ie în prima ÅŸedinţă de Guvern, imediat ce mă întorc (n.r. din turneul asiatic). Când avem toate rezultatele pe primul semestru, deci până la sfârÅŸitul lunii iunie, rezultate care Å£in de venituri bugetare, cheltuieli bugetare – deocamdată ne încadrăm în mod sigur la deficit, dar trebuie să vedem la partea de venituri – atunci putem lua decizia.
Eu consider că ambele modificări referitoare la reducerea TVA la pâine ÅŸi impozitul pe microîntreprinderi pot fi introduse, le avem în legea de abilitare. Deci Parlamentul ne-a dat voie prin ordonanţă simplă să le introducem ÅŸi le introducem în această vacanţă. (…) Am vrut să avem practic datele pe primul semestru destul de clar, pentru că nu vreau să luăm decizii pe care după aceea să nu le putem ÅŸi implementa", a spus primul-ministru. AGERPRES
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.