Ponta, pensionarii, plecarile din PSD, jihadul si modelul Iliescu
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, ca faptul ca Ion Iliescu nu a plecat din partid, in 2005, cand nu a fost ales in fruntea formatiunii, este o lectie pentru tanara generatie de social-democrati si pentru cei care spun ca parasesc formatiunea daca nu primesc functii, relateaza Mediafax.
Ponta a vorbit despre cei din PSD care pleaca din partid sau doresc sa infiinteze alt partid atunci cand nu mai au functii in PSD. El nu a dat nume, insa a sugerat ca se refera la unii fosti lideri PSD care au demisionat din partid si s-au inscris in UNPR, precum si la cazul lui Mircea Geoana si Ion Toma, suspendati din PSD.
„Eu invat din exemplul lui Ion Iliescu, care in 2005, cand nu a fost ales presedinte, nu a spus ca face alt partid sau ca pleaca din PSD daca nu ii dam nu stiu ce functie. Nu, a ramas in partid si a zis ca ramane social-democrat toata viata. Este o lectie pe care generatia mai tanara poate o invata mai bine. Vreau sa le arat obrazul si celor din generatia mea, care spun ca daca nu le dam functii pleaca. Este bine ca s-a format un partid al fripturistilor, al celor care vor functii, ca altfel pleaca, pentru ca altfel poate ramaneau pe aici, pe la noi si stricau ce vrem sa facem”, a declarat Ponta.
El le-a spus pensionarilor din PSD ca formeaza acea parte din partid care nu a dezamagit niciodata si nu a amenintat cu demisii din PSD daca nu primeste functii. „Nu am auzit pe nimeni din organizatia de seniori ca vrea sa plece daca nu obtine nu stiu ce functii. Nu am auzit pe nimeni din organizatia de seniori ca daca nu ii dam un scaun in prezidiu pleaca la tradatori. Nu am auzit pe nimeni din organizatia de seniori ca vine sa ceara pozitii sau nu stiu ce functii in prezent sau viitor, ca altfel nu mai sta cu noi”, a mai afirmat Ponta.
Senatorul Ion Toma si-a dat demisia din PSD
Biroul Permanent National al PSD a decis, miercuri, 9 martie, suspendarea vicepresedintelui partidului Ion Toma pe o perioada nedeterminata din functiile pe care le ocupa in PSD, a anuntat presedintele Victor Ponta. El a adaugat ca niciun membru al BPN nu s-a opus propunerii, inregistrandu-se doar doua abtineri. Potrivit unor surse social-democrate, s-au abtinut presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, si vicepresedintele Ecaterina Andronescu.
Ion Toma a declarat, vineri, pentru Agerpres, ca si-a dat demisia din PSD, aceasta fiind trimisa conducerii formatiunii social-democrate sub forma unui document in care prezinta si motivele pentru care renunta la functiile si la calitatea de membru al formatiunii.
Intrebat ce va face mai departe, Ion Toma a raspuns: „Fac ceea ce am facut si pana acum, ceea ce stiu mai bine – performanta!”.
Potrivit unei scrisori deschise adresate conducerii PSD, prin care isi anunta demisia din partid, senatorul Ion Toma isi exprima regretele plecarii sale din formatiunea social-democrata, la 20 de ani de activitate. El are si o serie de sfaturi pentru presedintele PSD, Victor Ponta, pe care il indeamna sa termine „odata pentru totdeauna cu jihadul intern”.
„Trebuie sa recunosc ca va scriu randurile de mai jos nu fara regret si nu fara un sentiment de tristete, dar am crezut mereu ca barbatii politici trebuie sa fie in primul rand barbati si trebuie sa se comporte precum barbatii. O calitate a barbatului este ca, atunci cand isi da cuvantul, se tine de el. V-am spus, domnule presedinte Ponta, de fata cu toti colegii din Biroul Permanent National (care a avut loc miercuri – n.r.) ca, daca veti lua decizia sa ma suspendati fie si o secunda din partid, sa luati act de demisia mea. Am aflat din presa ca ati declarat ca am fost suspendat din partid pe o perioada nedeterminata. Barbateste ar fi fost sa le spuneti ziaristilor si ce v-am spus in BPN, ca imi dau demisia”, argumenteaza senatorul Ion Toma demisia sa din PSD.
Senatorul l-a instiintat pe liderul PSD ca nu regreta prietenia pe care o are cu presedintele Senatului, Mircea Geoana, „chiar daca aceasta pare acum sa fie pacatul cel mai grav in PSD”.
Senatorul l-a asigurat prin intermediul scrisorii pe liderul PSD ca va vota motiunea de cenzura a opozitiei pe marginea Codului Muncii, pentru a-si respecta angajamentul luat fata de cei care l-au trimis in Parlament, lucru pe care il va face de fiecare data cand actiunile si pozitiile PSD si ale parlamentarilor social-democrati „vor fi in concordanta cu nevoile si cu dorintele oltenilor pe care ii reprezinta cu mandrie”.