„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul Româmiei Mari”- declarația deputatului ISTVAN FAY,

„ Domnilor, înainte de toate vă rog să iertați greșelile cuvîntării mele, deoarece eu românește numai de câteva luni vorbesc.

Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor. Vreau să vă atrag atenția asupra acestui popor de omenie și sârguincios.

      Având nădejde că interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit în liniște și cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite.)

      Cum că așa este, aceasta o dovedește în scurt faptul că parlamentarii maghiari din întâiul Parlament al României Mari au ieșit aproape fără excepție din sînul acestui popor.

      Nu tăgăduiesc că au fost și poate sunt și din aceia care accentuând lozinci de agitare au voit să tulbure liniștea înțeleaptă a secuimii, prin lipsă de conștiințe și cu ușurință.

      Dar domnilor deputați, aceștia nu au nicio însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitațiuni. Deoarece agitație nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care și-au pierdut oștile mai încearcă apusa lor putere și fac pe disperații politici. Acești domni se pot agita.

      Poate se pot chiar înnebuni unii pe alții, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta știe să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice și a evoluțiunii, precum se vede și din faptul că mica noastră națiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând politica reală

      Domnilor deputați, de multe secole – 1500 de ani ! – secuimea trăiește strânsă într-un colț în munții Ardealului.

      În acest enorm timp, partea cea mai mare a vieții secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viața tradițională separată a acestui popor a căzut jertfă tendințelor maghiare de unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze unanime,)

      Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a secuilor față de orice alt popor și chiar și față de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația eclatantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 alăturea cu oștirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo.)

      Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de facto viața națională a secuimii exista și când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, când și cele mai mici urme de viață secuiască separată au fost șterse!

      Chiar și în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanța secuimii ungurești, într-atâta chiar că în Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, așa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de căi ferate de oarecare valoare și fără instituții culturale, la înălțimea nivelului modern, așa că funcționarii maghiari trimiși în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgrație, aș putea spune ca o deportație. (Aplauze.)

      Domnilor deputați, prin hotărîrea Conferinței de Pace, România a devenit „stăpâna” țării secuilor, și prin aceasta îndreptarea neglijențelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român.  Limitele unei cuvîntări parlamentare ar fi înguste ca să înșirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare , cu considerație și bunăvoință mult ar contribui și la buna stare a secuimii și la înflorirea ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei statului. (Aplauze.)
Dintre problemele care așteaptă soluții le vom pomeni numai pe câteva din cele mai însemnate.

      După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a rețelei de căi ferate, care să aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile mării. (Aplauze prelungite.) Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur că și până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) și că ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor și Carpații ca să-și satisfacă trebuințele lor.

      Domnilor deputați, tot atât de însemnat aș socoti  și sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor și școlilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am  vorbit,   secuii nu sunt în stare să-și susțină institutele de cultură cu succes și numai din propria putere. De mâna întâi ar fi și chestiunea funcționărimii secuiești. Indrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care și în administrație și în justiție ar fi favorabilă existenței în masă a elementului secuiesc, sârguincios și politicește element de încredere. Însă dacă susținând unitatea statului român, poporul secuiesc și-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluțiune a chestiunii, asta nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înțelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea să-i mulțumească pentru renașterea vieții sale tradiționale. (Aplauze.)

      Ca cetățean credincios al statului român și ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seamă de acea teroare nestăpânită a societății cu care răposații conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze.) Noi am adus cu noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze.)

     Domnilor deputați, părerile dumneavoastră nu tebuie să le întemeiați pe aparență, trebuie să vedeți, să cunoașteți poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic:ajutați-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea că nu veți privi la noi ca învingătorul la învins, ci veți privi ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai bună.  Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite și îndelung repetate.)

„Domnilor, mulțumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY Istvan pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care și alături de Ștefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei și a românismului crestin, și care în cea mai mare parte, sunt vechi frați ai noștri români , care și-au pierdut limba lor. Îi mulțumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va ști să prețuiască această încredere.” (Aplauze prelungite.)

Avem de-a face cu un document istoric excepțional, ocultat de istorici. De istoricii maghiari în primul rând, ceea ce este ușor de înțeles când iei seama la cele spuse de baronul FAY Istvan în numele secuilor săi. E mai greu de înțeles de ce istoricii români s-au ferit parcă să pună în circulație acest document. Îl recomandăm în primul rând pentru cei care lucrează la manualul de istorie adevarata a secuilor.
Un astfel de document nu poate lipsi din Istoria Secuilor,dacă este scrisă aceasta cu respect, cu un minim respect pentru Măria Sa Adevărul…

Spicuim principalele idei expuse cu mandrie secuiaca în acest text memorabil:

1. Secuii au primit în liniște și cu încredere unirea cu România.

2. Au fost încercări, prin „lozinci de agitare”, de a tulbura „liniștea înțeleaptă a secuimii”.

3. S-au făcut presiuni din partea unora „care au rămas fără oștiri”! Instrumentul presiunii: „o frazeologie năbădăioasă”!

4. Această propagandă anti-românească nu are niciun efect asupra „cumintelui nostru popor secuiesc”.

5. Secuii au fost în toată istoria lor „copilul vitreg al statului ungar”!

6. Tradițiile specifice ale secuilor, și ale altor popoare trăitoare în vechiul stat ungar, „au căzut jertfă tendințelor maghiare șoviniste de unificare”,
de uniformizare și deznaționalizare.

7. „Conștiința existenței separate de unguri a secuilor” a fost consfințită și prin participarea ostenilor secui la campaniile militare ale lui Mihai Viteazu si Stefan cel Mare.

8. În anii din urmă, în „evul nou”, modern, chiar și „cele mai mici urme de viață secuiască impreuna cu romanii au fost șterse” de guvernanții unguri.Ce au reparat romanii?

9. Așa numitul azi „ținut secuiesc” a fost neglijat în Ungaria „Mare” și a rămas complet nedezvoltat, fără instituțiile  absolut necesare unei vieți civilizate.

10. Potrivit deciziilor luate la Conferința de Pace, în locul Ungariei „România a devenit „stăpâna” țării secuilor”!
11.  Problemele dezvoltării industriale a acestei regiuni,dar mai putin caile ferate a fost ,totusi rezolvate de România.

12. Secuii sunt gata să se „lipească” indestructibil de statul „căruia ar avea să-i mulțumeasă pentru renașterea vieții sale tradiționale”.
   Notă: îi împiedică azi cineva pe secui să realizeze „renașterea vieții lor tradiționale si spirituale”? Poate fi un steag recent inventat, fara semnificatie si traditie istorica,inspirart dupa kmodelul steagului minoritatii iugurilor din China , sa fie un model?

13. Secuii sunt însă sub teroarea… „răposaților conducători” care încearcă să-i silească pe secui „să se bată cu morile de vânt”!

14.Dar  „noi am adus  impreuna  cu ei destula încredere (în români) și ca răspuns sa asteptam tot aceeasi încredere”!

15. Românii să nu se uite la secui „ca învingători  ci ca de la prieten la prieten!”

16. Secuii „mult au suferit” de la guvernările anterioare, ungurești. Sunt vrednici de o soartă mai bună.Sa le-o aratam mai mult!

17. „Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari”! Veritabil finis coronat opus!

De luat aminte și la precizarea făcută de savantul Nicolae Iorga: „în cea mai mare parte secuii sunt vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor.”

Este acesta un adevăr pe care istoricii maghiari îl ascund cu grija cea mai mare, iar istoricii și politicienii români îl ignoră. Sperăm să apucăm vremea când
pe acest adevăr se va baza soluția problemelor pe care azi secuii, rău sfătuiți de la Budapesta sau Moscova (sic!), le ridică în fața românilor.
Chiar de azi începând putem declanșa campania de lămurire a celor interesați:
„în cea mai mare parte secuii sunt vechi frați ai noștri români, care și-au pierdut limba lor.”  Nicolae Iorga dixit!