Populatia lumii in pragul lui 7 miliarde

Populatia lumii in pragul lui 7 miliarde

0 147

Populatia lumii va trece peste pragul de sapte miliarde de locuitori si, chiar in conditiile in care cresterea demografica medie se diminueaza, ramane foarte puternica in Africa, arata un studiu bienal realizat de Institutul francez de studii demografice(INED), citat de AFP.
Pragul de sase miliarde a fost depasit in 1999 si au fost necesari 12 ani pentru a ajunge la sapte miliarde, dar va fi nevoie de inca 14 ani pentru a trece dincolo de opt miliarde.
Ulterior, populatia planetei ar trebui sa se stabilizeze peste un secol la valoarea de noua-zece miliarde, indica previziunile Institutul francez de studii demografice care a realizat propriul studiu, in paralel cu cele ale Natiunilor Unite, Bancii Mondiale sau ale altor mari institute nationale.
Cresterea demografica mondiala va scadea in 2011 la 1,1 la suta, conform estimarilor INED, dupa ce, in urma cu 50 de ani, a urcat la un maxim de doi la suta.
Incetinirea acestui spor se explica prin diminuarea ratei globale a fertilitatii ce a coborat la 2,5 copii in medie pentru o femeie, fata de cinci copii in 1950.
Dar diferentele sunt uriase, cum ar fi intre Niger, cu sapte copii pentru o femeie, si Taiwan, cu numai 0,9.
Esentialul cresterii demografice este asigurat de Africa subsahariana, o parte a Peninsulei Arabice si de regiunea situata intre Afganistan si nordul Indiei.
In prezent, topul celor mai populate tari ale lumii include China (1,33 miliarde), India (1,17 miliarde), Statele Unite (306,8 milioane), Indonezia (243,3), Brazilia (191,5), Pakistanul (180,8) si Nigeria (162,3).
In 2050, podiumul acestui clasament se va fi modificat sensibil, cu India in frunte (1,69 miliarde), urmata de China in scadere la 1,31 miliarde, iar Nigeria, cu 433 de milioane de locuitori, va trece inaintea Statelor Unite (423).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.