Postul bucuriei (I)
Postul se tine de mii de ani. Pentru curatirea spiritului si a trupului. Si de milenii, in fiecare an, omul incearca o apropiere de Dumnezeu. De fiecare data in speranta ca va reusi sa rascumpere macar unele dintre greselile sale.
Postul Craciunului, dupa cum ne spun batranii, este un post al bucuriei, caci rasplata noastra, la capatul celor 40 de zile, va fi aceea a renasterii intru Nasterea Domnului.
Semnificatiile postului
Cuvantul post semnifica absenta voluntara, partiala sau totala de hrana, absenta ce are in general limite variabile. El este practicat din cele mai vechi timpuri pentru recapatarea sanatatii, pentru mentinerea tineretii si pentru iluminarea spirituala.
Marii conducatori spirituali au avut o deosebita incredere in puterea postului de a inbunatati nu numai starea fizica, ci si puterea mentala.
Pitagora cerea ucenicilor sai sa posteasca 40 de zile inainte de a fi initiati sustinand ca mintile lor puteau fi purificate si limpezite numai prin post pentru a putea intelege invataturile legate de secretele vietii.
De asemenea, in orasul Alexandria din Egipt, considerat pe vremuri unul dintre centrele educationale ale lumii, ucenicii trebuiau sa posteasca 40 zile inainte de a studia cu maestrul lor.
Postul de 40 de zile al lui Isus reprezinta un real exemplu care trebuie urmat. Postul religios al Craciunului este practicat de mii de ani si face parte integranta din viata crestinului.
Postul in traditia crestina
In traditia crestina postul Craciunului ne purifica sufleteste si trupeste, ne intareste organismul, fiind astfel pregatiti pentru perioada de iarna.
In timpul postului nu se consuma alimente de origine animala (carne, oua, lactate), alimente ce determina existenta multor toxine in organism. Postul reprezinta o excelenta detoxificare a organismului, ne face sa ne simtim mai bine, ne intareste sanatatea.
Stilul de viata si alimentatia dezechilibrata afecteaza tubul digestiv si un post cu o alimentatie fara proteine de origine animala este necesar pentru purificare si pentru cresterea rezistentei organismului.
Se cunoaste faptul ca sanatatea trupului si sanatatea sufleteasca sunt strans legate intre ele si acest lucru nu este de neglijat. Este bine ca postul sa fie insotit de rugaciune caci astfel se curata atat mintea cat si sufletul, determinand inaltarea spirituala.
In perioada postului este bine sa fie evitate situatiile conflictuale sau discutiile contradictorii si sa ii iertati pe toti cei care v-au suparat, inpacadu-va cu ei. Este bine sa va cereti iertare celor pe care i-ati suparat stabilind o buna relatie cu ei. Astfel eficienta postului este cu mult mai mare
Postul este o pregatire
In cele sase saptamani care vor urma, crestinii isi pregatesc sufletul si trupul pentru marea sarbatoare cu care se incheie anul calendaristic: Nasterea lui Iisus Hristos. Primul lucru de care trebuie sa tina seama un bun crestin atunci cand posteste este sa sustina abtinerea de la mancaruri de dulce cu rugaciuni si fapte bune. Este parerea unanima a parintilor Bisericii Ortodoxe, pentru ca altfel Postul Craciunului n-ar fi decat un banal regim alimentar. Postul Craciunului incepe la 15 noiembrie si se incheie la 24 decembrie, aceasta ultima zi fiind Ajunul Nasterii Domnului.
Elena B.