Povestea porcului uninominal

Povestea porcului uninominal

0 418

Cativa politicienii titrati s-au intrecut la inceput de an in citit povesti. Dar asta nu e o stire noua, pentru ca oamenii politici insaileaza povesti tot timpul. Vestea proaspata este totusi ca, de data asta, nu le-au au mai spus oamenilor mari, cum fac de obicei, ci le-au livrat direct copiilor, ceva mai usor de adormit. Tonul lecturilor copilariei l-a dat ministrul Adomnitei al Educatiei, cu un titlu care se potriveste, de altfel, intrecului calup de povesti citit celor mici. Episodul scaldei lui Nica, povestit de inegalabilul Creanga, putea fi genericul ideal pentru niste politicieni obisnuiti s-o scalde de cate ori vorbesc prostimii. Chiar, pardon, pulimii, ca sa parafrazam o expresie consacrata de un alt modovean, Dumitru Sechelariu, candva voievodul Bacaului. Mai ales ca humulesteanul a scris si o poveste, ocolita cu grija de manuale, dar foarte cetita de elevi ca activitate extrascolara, despre acelasi organ cu care Sechelariu isi masura, ca sa zic asa, popularitatea la Bacau.
Adomnitei a cetit, vasazica, aventura lui Nica la scaldat, insistand pe patania cu furtul hainelor, de-a ramas baietul cum il facuse muma-sa. Asa de tare s-a implicat Imparatitei in poveste, ca erau naparstocii sa strige intr-un glas: „ministrul este gol”. Dar asta o alta poveste, de aflat mai incolo. Pana una alta, Adomnitei se felicita ca nu i-a picat la citit din Caragiale sceneta cu Pristanda numarand steagurile. Ca de la niste steaguri si stelele de pe ele i s-a dus buhul ca-i toba de carte asa, cam pana la genunchiul broastei.
Nu stiu cat de amplu e programul lecturilor si cine se mai pregateste sa faca pe povestasul. Poate ca urmeaza Traian Basescu, care-si face deja conspectul din „20.000 de leghe sub mari”, o poveste cu caracatite si casaloti – un fel de moguli ai oceanelor. Sau poate risca o interpretare nediscriminatorie din „Tiganiada”? Scena cu dezrobirea si retrocedarea telefoanelor mobile catre tiganii imputiti? Mai probabil ca se va apleca insa asupra romanului Moby Dick.
Mai ramane de stabilit cine-i Moby. Pe Dick, copiii sarguinciosi la engleza il cunosc deja din povestea aia licentioasa a lui Ion Creanga.
Practic, nici copiilor nu mai poti sa le spui astazi chiar orice povesti. Numai politicienii n-au aflat asta si continua sa istoriseasca verzi si uscate. Cum ar fi Povestea porcului. Astazi, in varianta uninominal, cu acelasi soric gros si 100-120 de kilograme in viu.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.