Povesti de sarbatori: etimologia numelui Craciun
Craciunul deschide ciclul celor 12 zile ale sarbatorilor Anului Nou. Obiceiul de a colinda insemna, de fapt, a merge din casa in casa cu diferite urari. El se manifesta pregnant in ciclul Anului Nou, dar nu lipsea nici la alte obiceiuri, de pilda la Calus. La baza lui sta principiul pe care se intemeiaza rinduiala convietuirii si a solidaritatii colective din satele noastre de obste: toti pentru unul si unul pentru toti.
Etimologia numelui Craciun
Despre numele propriu “Craciun” s-a scris mult. Specialisti din generatii diferite au cautat sa explice originea cuvintului prin latinescul crastinum derivat, la rindu-i, din latinescul clasic cras (miine), din latinescul calatio (chemare, convocare), din slavul Kraciun, din cuvintul latinesc creatio, de la expresia latina Quartum jejunum, din albanezul Kercum, patruns in limba romina prin intermediul limbilor slave.1 Dupa un secol de dezbateri problema a ramas nerezolvata. Astfel, intr-un interesant studiu intitulat „Vestigii ale cultului solar: Craciunul”, Gh. Musu ajunge la concluzia ca un termen atat de inradacinat in cultura romaneasca a existat la nordul si sudul Dunarii inainte de venirea romanilor si a rezistat operatiunii „de curatare” a calendarului popular de catre biserica crestina. Craciunul are atributiile unui zeu solar, plasat, asemanator si altor zei solari (Saturn, Mithra) la solstitiul de iarna.
Generatia de sfinti-mosi care apare la sfirsitul anului (Nicoara, Spiridon, Ajun, Craciun) indica apropierea sfirsitului de an si imbatranirea timpului. Din informatiile etnografice si folclorice aflam ca acesti “sfinti” erau niste personaje curioase, cu trasaturi bivalente: aveau forte miraculoase, specifice zeilor si eroilor din basme, dar si calitati si defecte, specifice oamenilor. Astfel Craciunul era imaginat ca o simpla persoana profana: „om batran”, „un pastor batran cu barba ca omatul”, „un unches batrin cu barba alba”, „vecinul lui Mos Ajun”, „fratele mai mic al lui Mos Ajun”, „omul care a taiat mainile Craciunesei” etc. Sub influenta crestinismului, Craciunul apare insa ca si figura apocrifa: „mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a nascut Hristos”, „mai batrin decat toti apostolii”, „nascut mai inainte decat toti oamenii”, „sotul femeii care a mosit pe Maria”etc.??
Povestea lui Craciun
Din vremuri stravechi ne-a ramas o istorisire care explica de ce sarbatoarea nasterii Domnului poarta numele de „Craciun”.
Se spune ca Fecioara Maria, de mica, intrase la manastire. Aici a fost anuntata de arhanghelul Gavril ca-L va naste pe pruncul sfant. Cand sarcina incepea sa fie vizibila, nevinovata fecioara i-a spus staretii intreaga poveste, dar aceasta n-a crezut-o si a alungat-o de la manastire.
Rusinata, Fecioara s-a ascuns intr-o padure, dar aici o urmarea tartorul iadului, chinuind-o cu vedenii si cosmaruri.In ajunul nasterii el a aruncat o piatra in sanii fecioarei. Din ei a tasnit pe cer laptele sfant, astfel luand nastere Calea Laptelui (Calea Lactee).
Nemaiputand indura acest chin, Maria a plecat din padure si a ajuns la casa lui Craciun, un boier nemilos care-si tortura sotia si fetele. Acesta era plecat si sotia lui, o femeie miloasa, a gazduit-o pe Fecioara in staul, unde a nascut. In acel moment s-a aratat pentru prima data pe cer Luceafarul, pentru a vesti sosirea lui Iisus. Vazand steaua, Craciun crezu ca femeile au dat foc la casa si se grabi sa vada ce s-a intamplat.
Intre timp Craciuneasa avusese grija sa faca totul dupa datini, si drept rasplata Maica Domnului le vindeca pe cele trei fiice ale lui Craciun care fiecare avea cate ceva: una era schioapa, alta oloaga si ultima oarba.
Cand ajunse acasa, fiindca sotia nu i-a iesit in intampinare, i-a taiat mainile. Vazand aceasta, Fecioara i le puse la loc si, prin aceasta minune il facu si pe barbat sa-si dezghete inima si sa creada in Dumnezeu.
Din acest motiv, ziua in care s-a nascut Mantuitorul, s-a numit… Craciun.
