Practici si obiceiuri de Sfantul Gheorghe

Practici si obiceiuri de Sfantul Gheorghe

0 161
Data de 23 aprilie se serbeaza Mosii de Sfantul Gheorghe, iar obiceiurile practicate in satele arhaice din diferitele colturi ale tarii abunda. La biserici in aceasta zi se imparte liliac, iar in unele regiuni, leustean, pentru a pastra sanatatea oamenilor si animalelor pe tot timpul anului si pentru a-i feri de rele. In unele regiuni fetele sunt stropite apa proaspata de fantana la fel ca si obiceiul de Paste cand fetele sunt stropite cu parfum.
Stropitul avand semnificatie dubla, de substanta purificatoare si element favorabil fecundarii. Se mai spune ca de Sf Gheorghe ard comorile in paduri sau pe dealuri si cine le vede noaptea luminand, ziua le poate gasi.
Aceasta zi se spune ca este una prielnica pentru a se face FARMECE DE DRAGOSTE.
In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa. In aceasta zi fetele mai obisnuiau sa semene usturoi, pe care-l pastrau pana in anul viitor.
Mancand usturoiul semanat cu un an inainte, ele credeau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp. In zori de zi, inainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furis in padure, in locuri ferite si indepartate, pentru a culege ciuperci – matragun, pe care le aduceau acasa si le puneau in pod sau sub streasina, in credinta ca aceste plante miraculoase le vor aduce petitori bogati.
Matraguna recoltata acum era pastrata peste an pentru a fi folosita la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrajilor de maritis pentru fetele urate sau batrane, a vrajilor pentru imbogatire si castigare a faimei sau a celor de inmultire a laptelui la vaci. Matraguna putea sa provoace si nenorocire, saracie, uratenie, nebunie sau moarte, in functie de modul cum era folosita, de riturile sau vrajile in care era uzitata sau in functie de actul care-i declansa puterea.
La fel si baietii, in dimineata zilei de Sfantul Gheorghe, pleaca la cules de “iarba fiarelor”, considerate o planta miraculoasa, ce putea sa sfarame lacatele si lanturile sau putea sa le confere lor, flacailor, proprietati miraculoase. Nimeni nu avea voie sa doarma in aceasta zi deoarece se credea ca acel care incalca interdictia avea sa fie somnoros intregul an.
In ziua de Sfantul Gheorghe inca se mai obisnuieste a se impodobi stalpii de la poarta casei ramuri verzi de salcie inmugurita pentru ca sa fie aparati de boli si paguba.
Barbatii nu ies in aceasta zi in sat cu capul descoperit pentru ca ar putea fi prinsi de “strigoaie”, fermecati si transformati in cai.
Fetele care vor sa fie iubite seamana busuioc in zorii zilei. Apoi uda semintele cu apa adusa intr-un vas nou, de la izvor. Cand busuiocul este inflorit fetele se duc la hora purtand acest simbol al iubirii in par.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.