Prefectura a mai facut un pas in repararea nedreptatilor comunismului

Prefectura a mai facut un pas in repararea nedreptatilor comunismului

0 311

Miercuri, la Prefectura, a avut loc prima sedinta saptamanala din 2007 a Comisiei Judetene Brasov pentru aplicarea legii 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.


Pana in acest moment, comisiile tehnice de evaluare au evaluat 25 de dosare, din totalul de 630 inregistrate si au fost adoptate hotarari care au fost comunicate solicitantilor si Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. O corecta apreciere a despagubirilor a fost posibila si datorita monografiei zonelor ce fac obiectul legii 290/2003, realizata de Directia Judeteana a Arhivelor Nationale, avandu-se in vedere organizarea administrativa si factorii de ordin economic, social sau cultural din perioada anilor 1940-1944.


La sedintele Comisiei au fost invitate sa participe 8 persoane, pentru a oferi amanunte si clarificari in cazurile in care existau neconcordante intre acte si declaratii.

Prefectul Aurelian Danu, care a condus sedinta, a declarat ca un obiectiv principal al institutiei pentru anul 2007 este reprezentat de finalizarea evaluarii in toate dosarele referitoare la legea 290/2003. Termenul limita pentru depunerea de dosare in temeiul legii 290/2003 a fost prelungit pana la data de 1 mai 2007.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.