Preot contestat la Lunca Calnicului

Preot contestat la Lunca Calnicului

0 372

Ceremonia de marti, dedicata inscaunarii noului prelat, se anunta scandaloasa. 300 de enoriasi semnasera inca de saptamana trecuta o hartie de protest impotriva aducerii la biserica veche din Lunca Calnicului a preotului Vasile Nedelea. Credinciosii ortodocsi erau profund nemultumiti de mutarea la Harman a lui Emil Popa, care a slujit aici vreme de doi ani, si au fost sa se planga IPS Laurentiu Streza. In zadar, insa. Mitropolitul Ardealului i-a trimis acasa, unde oamenii se pregateau sa impiedice intrarea in biserica a soborului de preoti venit sa-l inscauneze pe Nedelea. Marti, insa, din cei 300 de contestatari, doar cinci au mai avut curajul sa se posteze la intrarea in curtea bisericii. Dupa un mic incident, alaiul de prelati si-a continuat drumul si a savarsit slujba de inscaunare, la care au participat aproape toti cei care il contestau pe preotul proaspat instalat. Judecand dupa acuzele care i se aduc, treaba pare serioasa: enoriasii ii reproseaza lui Nedelea ca si-ar fi alungat mama din casa, dar si ca si-ar fi omorat un cumnat in urma cu 20 de ani, pe langa imputarea clasica in mediul bisericesc ca ar fi prea bogat si prea fudul. Aceiasi contestatari il huleau, insa, in urma cu doi ani, si pe preotul mutat la Harman, pe care il caineaza acum.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.