Presa din Rusia, despre ecuația ”Trump-Canada-Groenlanda-Panama”: Suveranitatea popoarelor își dă duhul!
„Discursul îndrăzneț al președintelui ales al SUA privind Canada, Panama și Groenlanda este mai mult decât o glumă – este un avertisment” scrie ziarul moscovit Vzglyad, apropiat de președinția lui Vladimir Putin, într-o analiză cel puțin incendiară.
„Cea mai notabilă contribuție a lui Donald Trump la politica mondială de la realegerea sa ca președinte al SUA a fost să agite apele cu comentarii îndrăznețe: anexarea Canadei, cumpărarea Groenlandei și revendicarea Canalului Panama. În timp ce majoritatea observatorilor resping aceste comentarii ca fiind o încercare de a destabiliza emoțional partenerii de negociere – o ipoteză susținută de nemulțumirile lui Trump cu privire la achizițiile de energie ale Europei de Vest de la SUA – există un nivel mai profund care merită explorat” mai scrie ziarul.
„Dincolo de valoarea de divertisment (și, să recunoaștem, cu toții avem nevoie de niște titluri ușurele pe fondul tensiunilor globale), provocările lui Trump ar putea fi doar un punct de vedere mai larg: suveranitatea statului nu mai este conceptul de nezdruncinat pe care l-am crezut cîndva că este. Într-o lume în care puterea se bazează din ce în ce mai mult pe puterea militară, suveranitatea a trecut de la un statut formal la o chestiune practică de control.
Astăzi, să ne imaginăm Canada, Groenlanda sau Mexicul ca făcînd parte din Statele Unite pare absurd. Dar, în viitorul apropiat, s-ar putea să ne întrebăm serios de ce statele incapabile să își asigure propria suveranitate ar trebui să o păstreze.
Timp de secole, teritoriul a fost fundamentul politicii internaționale – mai tangibil decît regulile, normele sau acordurile internaționale.
De fapt, „inviolabilitatea frontierelor” este o invenție relativ recentă. În cea mai mare parte a istoriei, statele s-au luptat pentru pămînt deoarece acesta era resursa supremă: esențial pentru război, dezvoltare economică și creșterea populației.
Ideea că fiecare națiune are un drept inerent la statalitate a apărut în secolul XX, susținută de doi aliați improbabili: bolșevicii ruși și președintele american Woodrow Wilson. Ambii au încercat să desființeze imperiile – cel rus din motive ideologice, iar americanii pentru a-și extinde propria influență.
Rezultatul a fost o proliferare a statelor slabe, dependente, care au devenit instrumente ale politicii externe a Moscovei și Washingtonului, suveranitatea lor fiind doar o monedă de schimb pentru elitele dependente de sprijinul extern.
După cel de-al Doilea Război Mondial, puterile coloniale ale Europei s-au destrămat.
Multe foste colonii și-au cîștigat independența, dar nu au putut să și-o asigure singure, devenind dependente de superputeri precum SUA sau URSS.
Chiar și state mai mari, precum China și India, au avut nevoie de un sprijin extern semnificativ pentru a-și croi drumurile. Pentru națiunile mai mici, suveranitatea a fost adesea redusă la un spectacol ritualic – valoros doar în măsura în care servește intereselor puterilor globale.
Această dinamică a persistat în era neoliberală. Țări precum Canada, ale căror bugete depind în mare măsură de legăturile economice cu SUA, evidențiază absurditatea suveranității în astfel de condiții.
Care este rostul menținerii instituțiilor statului dacă dezvoltarea unei țări depinde în întregime de relațiile externe? Comentariile lui Trump scot la iveală fisurile acestui sistem.
De ce ar continua SUA să susțină independența Canadei atunci cînd costurile depășesc beneficiile?
Suveranitatea, considerată cîndva sacră, pare din ce în ce mai mult o relicvă a unei epoci apuse – utilă doar pentru ca elitele să obțină venituri în timp ce își vînd loialitatea față de puteri mai puternice.
În acest peisaj global în schimbare, teritoriul și controlul devin din nou pilonii centrali ai politicii internaționale. Ideea că „ordinea bazată pe reguli” va ghida lumea spre corectitudine și egalitate este o ficțiune plăcută, dar realitatea are alte planuri.
Organizațiile internaționale precum ONU, concepute inițial pentru a asigura dominația occidentală, își pierd aderența pe măsură ce apar noi puteri.
Construirea unei ordini mondiale mai echitabile va dura zeci de ani și va fi posibilă numai dacă statele pot dovedi că sunt cu adevărat suverane – autonome și responsabile pentru deciziile lor. Pînă atunci, suveranitatea ca simplu ritual va continua să se erodeze.
Trump, în modul său obișnuit, impetuos și provocator, evidențiază deja absurditățile sistemului actual. Intenționat sau nu, el ridică întrebări cu privire la realitățile materiale ale suveranității în secolul XXI – și face acest lucru într-un mod în care numai el poate” mai scrie ziarul rus. (Traducere și adaptare B.T.I.)
Sursa: inpolitics.ro
