PRESEDINTE PE HARTIE, „TRADUS” DE PRESEDINTELE DAN MIHALACHE (Varianta Cristoiu…)
De exemplu, venind vorba de votul dat de PNL Codului fiscal, Dan Mihalache a zis, în numele președintelui, că PNL trebuia să-l întrebe pe Klaus Iohannis!
„Realizator: Dvs adăugaţi ceva în discuţie; Introduceţi un element nou. Cred că-i confuzaţi si mai rău pe cei din PNL care în momentul ăsta nu ştiu ce să facă. Ei, până la urmă, de ce nu au făcut lucrul ăsta înainte?
Dan Mihalache: Puteau să întrebe, puteau să genereze o dezbatere. Ei nu sînt foarte fericiţi cu această situaţie, dar aşa se întîmplă când te arunci, din raţiuni de popularitate…de populism şi atunci spui da şi după aia, sigur, că s-ar putea să constaţi că vine cineva şi spune că nu-i aşa. ”
Așadar, potrivit președintelui, PNL trebuia să meargă la Cotroceni înainte de a se pronunța asupra Codului fiscal și să întrebe cum să se pronunțe…
Păi de ce să meargă? Potrivit Constituției, președintele e situat deasupra partidelor, deasupra bătăliilor politice și deasupra controverselor dintre diferite instituții ale statului de drept. E obligatoriu să fie așa, deoarece funcția de președinte a fost gîndită ca o instituție menită a arbitra conflicte primejdioase pentru interesul național.
Considerat prin votul direct și universal un trimis al Poporului în Lumea Conducerii și nu al unui partid, al unui Grup de interese,ori al unei Găști din Servicii, președintele are drept principală misiune să intervină de pe poziții de arbitru. Dacă președintele ține partea unui partid, a unei instituții, atunci el și-a pierdut rolul de arbitru. În campanie, Klaus Iohannis a promis a fi un altfel de președinte. Într-un cuvînt, un președinte care să rupă, în fine, tradiția președinților de Republică mărginiți la un președinte de partid, spune Ion Cristoiu!
Ce ne spune însă Dan Mihalache? Că președintele și-ar fi dorit ca PNL să meargă la Cotroceni în genunchi și să întrebe ce poziție să ia față de Codul fiscal.N-a fost sau cel puțin așa susține Dan Mihalache, ventricolul prezidențial.Reacția PNL după ce Klaus Iohannis a retrimis Codul fiscal la Parlament spune totul despre cum gîndește Klaus Iohannis că trebuie să fie PNL….Un partid prezidențial în felul PDL-ului din mandatele lui Traian Băsescu !
Ne amintim cu toții cum Traian Băsescu era ascultat de liderii PDL, de demnitarii Guvernului Boc; cu sfințenie! O sprînceană ridicată a lui Traian Băsescu producea insomnii în masă la nivelul întregului PDL. Pînă și acoperișul clădirii din Modrogan se mai strîngea un pic de spaimă. Un surîs binevoitor umplea inimile PDL-iste de bucurie. Era un comportament sincer, bazat pe admirația față de Traian Băsescu? Nu, era comportamentul de broască politică românească, de slugă care-ți face temenele socotind cum ți-ar putea fura la noapte un sac de porumb. Dovada? Cînd Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni liderii PDL s-au apucat să-l înjure descoperind în Klaus Iohannis un nou Zeus, e drept mult mai dependent de Hera decît Zeus din Olimp.