Președintele Xi, între polițistul bun și polițistul rău din UE

Președintele Xi, între polițistul bun și polițistul rău din UE

1 138

Franța continuă relațiile excelente cu China, în timp ce Comisia Europeană insistă pe mesajele dominate de amenințare, neînțelegând că în dialogul direct China nu acceptă nici măcar aluziv presiunile. Este o primă concluzie a mini-summitului organizat luni, la Paris, la Palatul Elysée, la care au participat președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Chinei, Xi Jinping, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fiind reeditate reuniunile de la Beijing, din Aprilie 2023, și de la Paris din 2019.
Președintele Xi se află în Franța pentru a doua oară în ultimii cinci ani, confirmând că la nivel politic Parisul rămâne principalul partener de dialog la nivel politic. De asemenea, Franța este a doua țară UE după dimensiunea exporturilor în China (peste 25 de miliarde euro în 2023) și a patra după valoarea importurilor din China (peste 42 miliarde euro în 2023), relația de cooperare fiind consolidată prin semnarea a 18 noi acordurii de cooperare bilaterală.
Cât privește relațiile UE-China, potrivit Eurostat, în 2023 China a fost al treilea cel mai mare partener pentru exporturile de bunuri ale UE, după SUA și Marea Britanie, fiind totodată cel mai mare partener pentru importurile de bunuri din UE, urmată de SUA, Marea Britanie.

Prezența președintelui Xi Jinping în Franța este un răspuns la vizita de stat pe care președintele Macron a făcut-o în Aprilie 2023 în China. Parteneriatul China-Franța, derulat pe multiple paliere: politic, economic, cultural, uman, implică investiții reciproce și cooperări de zeci de miliarde de euro, în domeniul aviatic (Airbus deține 54% din piața chineză), nuclear (Franța deține 30% din piața chineză), medical, auto.

Vizita în Franța a fost precedată de o serie de mesaje prezentate reciproc.
În cadrul unui articol publicat în Le Figaro, președintele Xi a subliniat că vine la Paris pentru a sublinia că China rămâne angajată în deschiderea propriei piețe pentru companiile occidentale, că înțelege miza crizei ucrainene pentru Europa și că susține respectul reciproc și coexistența pașnică între state.
Totuși, înțelegând repercusiunile crizei din Ucraina, președintele Xi a subliniat că nu China a declanșat criza din Ucraina, că nu este parte sau participant la aceasta.
Cu cât criza din Ucraina se prelungește, cu atât va face mai mult rău Europei și lumii. China speră că pacea și stabilitatea vor reveni în Europa cât mai curând.
Suntem pregătiți să colaborăm cu Franța și cu întreaga comunitate internațională pentru a găsi o cale rezonabilă de ieșire din criză”
, a transmis Xi.
Practic, președinele Chinei a repetat mesajul din urmă cu un an, prezentat cu ocazia vizitei președintelui Macron în China, când a tranmis că reglementarea politică este singura cale corectă de ieșire și de rezolvare a crizei din Ucraina, încetarea focului și oprirea ostilităților cât mai curând fiind în interesul tuturor părților implicate și ale întregii lumi. Pe scurt, va fi pace în Ucraina, când va dori Europa.
Nu în ultimul rând, președintele Xi a arătat că guvernul de la Beijing încurajează companiile chineze să devină globale, să realizeze investiții în Franța, exprimând speranța că Franța se va asigura că operează într-un mediu de afaceri corect și echitabil.
Trebuie observat că în ediția în care Le Figaro a publicat mesajul președintelui Xi, a avut pe prima pagină un editorial în China este considerat “un monstru a cărui agresivitate este din ce în ce mai evidentă”, Europa abia acum începând să se trezească.

Primit cu garda de onoare 146 de membri ai
cavaleriei Gărzii Republicane

Primirea președintelui Xi Jinping la Palatul Elysée a fost asigurată la cel mai înalt nivel, mașina prezidențială chineză Hong Qi (Drapelul roșu) fiind excortată de 146 de membri ai cavaleriei Gărzii Republicane a Franței, alături de 50 de polițiști pe motorete.
În aceste condiții, vizita la Paris trebuie văzută “mult mai mult decât o onoare, trebuie văzută ca o provocare, proporțională cu răsturnările din prezent (…) pentru a apăra interese strategice colosale, fără a renunța la traiectoria sa”, o traiectorie în care au fost subliniate relația China-Rusia, economia internă chineză, tensiunile SUA-China și slăbirea modelulului occidental.

Mai mult, Franța arată că este una dintre mari țări UE care refuză să aleagă între Beijing și Washington, președintele Emmanuel Macron căutând echilibrul și evitarea intrării în logica blocajelor, a “deriscării” și decuplării promovate de SUA și Comisia Europeană.

Cele trei amenințări ale președintelui Comisiei Europene

În ciuda schimburilor bilaterale ajunse la 2,3 miliarde euro pe zi, relația UE-China continuă să fie tensionată de poziționările și declarațiile președintelui Comisiei Europene (CE). În cadrul întâlnirii trilaterale cu președintele Macron și președintele Xi, organizată la Palatul Elysée, președintele CE, Ursula von der Leyen, a ținut să sublinieze că “suntem hotărâți să oprim războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei și să stabilim o pace dreaptă și durabilă”, cerând Chinei să “își folosească toată influența asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului de agresiune”. “Având în vedere natura existențială a amenințărilor care decurg din acest război atât pentru Ucraina, cât și pentru Europa, acest lucru afectează relațiile UE-China”.
Pe aceeași linie, von der Leyen a cerut președintelui Xi să își folosească influența pentru destinderea situației din Orientul Mijlociu, considerând că “China poate juca un rol important în limitarea proliferării iresponsabile a rachetelor balistice și a dronelor iraniene”.

Pe relația economică și comercială, președintele CE a transmis că va apăra apăra companiile și economiile, că UE “nu va ezita niciodată să facă acest lucru dacă este necesar”.
Cerând Chinei să abordeze supracapacitatatea structural, von der Leyen a transmis că UE se va “coordona cu țările G7 și cu economiile emergente care sunt din ce în ce mai afectate de denaturările pieței din China”.
Mai mult, “Europa nu poate accepta practici de denaturare a pieței care ar putea duce la dezindustrializare aici, acasă”.
Subliniind că așteaptă să celebreze în 2025 cei 50 de ani relații bilaterale UE-China, von der Leyen a mai transmis că relația este una complex și că “Europa nu va ezita să ia decizii dure necesare pentru a-și proteja economia și securitatea”.

China cere o percepție corectă a realității

De partea cealaltă, președintele Xi a cerut UE să facă eforturi pentru a avea o percepție corectă a Chinei, guvernul de la Beijing dorind ca relațiile China-Franța și China-UE să fie consolidate reciproc, pentru o prosperitate comună.
Pe măsură ce lumea intră într-o nouă perioadă de turbulențe și transformări, China și UE ar trebui să continue să se vadă reciproc ca parteneri, să rămână angajate în dialog și cooperare, să aprofundeze comunicarea strategică, consolidând încrederea reciprocă strategică”, câtă vreme relația China-UE nu vizează nicio terță parte și nici nu ar trebui să fie dependentă sau dictată de o terță parte, a declarat președintele Xi, exprimând speranța că instituțiile UE vor dezvolta o percepție corectă asupra Chinei și că vor adopta o politică pozitivă la adresa Chinei.
Cerând respect reciproc pentru interesele de bază și preocupările majore ale fiecărei părți, Xi a solicitat respectarea normelor de bază ale relațiilor internaționale.
Pe acest fond, Xi a transmis că Chinei dispune de o capacitate de producție avansată care “nu doar că crește oferta globală și atenuează presiunea inflației globale, dar contribuie în mod semnificativ la răspunsul global la schimbările climatice și la tranziția ecologică. Așa-numita problemă a supra-capacității Chinei nu există nici din perspectiva avantajului comparativ, nici din perspectiva cererii globale”.
În aceste condiții, China consideră că fricțiunile economice și comerciale trebuie abordate prin dialog și consultare, prin adaptarea reciprocă la preocupările legitime ale fiecărei părți.

Franța susține consolidarea cooperării cu China,
pentru binele Europei

La rândul său, președintrele Emmanuel Macon a declarat că Franța și UE trebuie să consolideze cooperarea cu China, deoarece acest lucru afectează viitorul Europei. Potrivit acestuia, trebuie să consolideze încrederea reciprocă, prietenia bilaterală și relațiile UE-China.
UE refuză logica decuplării și salută investițiile și cooperarea companiilor chineze în Europa. UE speră să intensifice cooperarea cu China și să protejeze în comun securitatea și stabilitatea lanțurilor valorice și a lanțurilor de aprovizionare din Europa. Franța dorește să colaboreze îndeaproape cu China pentru a aborda provocările globale, cum ar fi schimbările climatice și biodiversitatea marină”.

După întâlnirile și dialogurile derulate la Paris, președinții Macron și Xi vor pleca în Munții Pirinei, unde liderul francez va oferi un răspuns vizitei private efectuate în Aprilie 2023 la Guangzhou, capitala provinciei chineze Guangdong. Acolo, președintele chineze a fost ghid și gazdă, programul implicând o profundă conotație culturală. Este de așteptat ca orele pe care cei doi lideri le vor pretrece în privat să clarifice o serie de aspecte în relația UE-China, înainte ca președintele Xi să părăsească Franța, pentru a continua turneul european, în Serbia și Ungaria.

Autor: Dan Tomozei
Sursa: Dan Tomozei.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.