Presedintelui CJ Covasna obliga primarii sa arboreze steagul secuiesc

Presedintelui CJ Covasna obliga primarii sa arboreze steagul secuiesc

0 281
Steagul secuiesc albastru-auriu va fi arborat, la cererea conducerii Consiliului Judetean, pe toate cladirile primariilor si ale institutiilor subordonate din localitatile conduse de primari UDMR, relateaza Agerpres. Presedintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor, care este si liderul organizatiei judetene UDMR, a declarat vineri ca le-a cerut primarilor sa arboreze drapelul secuiesc pe cladirile publice in semn de solidaritate cu autoritatile locale care au fost actionate in instanta de Prefectura.
"Le-am cerut acest lucru din mai multe motive, in primul rand pentru ca vrem sa dam o mai mare amploare simbolurilor noastre nationale si in al doilea rand in semn de solidaritate cu primarul comunei Ozun care a fost tarat in instanta de prefect pentru ca a arborat steagul secuiesc (…) Cu o dispozitie a prefectului nu poti sa stergi steagul din inima secuilor, nici identitatea nationala si nici respectul fata de simbolurile noastre nationale", a spus Tamas Sandor, potrivit caruia legislatia romaneasca permite minoritatilor nationale sa-si foloseasca simbolurile traditionale si cele specifice.
Tamas a mentionat ca a avut deja o intalnire pe aceasta tema cu primarii din zona Targu Secuiesc, iar in saptamanile viitoare vor urma intalniri cu cei din zonele Baraolt si Covasna.
 
Pregatiri pentru evenimentele din martie
Drapelul albastru-auriu cu simbolurile secuilor este arborat de mai multi ani pe o serie de institutii publice din judetul Covasna, printre care si Consiliul Judetean si Primaria Sfantu Gheorghe. Prefectul Codrin Munteanu a declarat ca in legislatia romaneasca nu sunt prevazute aceste simboluri ale administratiilor locale.
"Singurul simbol care poate fi aprobat de autoritatile locale este legat de stema. Nu exista in legislatia romaneasca steag al unitatii administrativ teritoriale", a declarat Codrin Munteanu, aratand ca si predecesorul sau, fostul prefect al judetului Covasna Gyorgy Ervin a atacat o hotarare similara adoptata de Consiliul local Targu Secuiesc, fiind prin urmare "pe aceeasi parte a baricadei" la acest capitol. Munteanu a mai spus ca liderii UDMR "aduc in mod fortat acest subiect in zona etnica", desi este o chestiune legata strict de lege.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.