Pretul florilor si al martisoarelor – DUBLAT pe 1 martie 2010, la Brasov
Nebunie mare in pietele brasovene si pe Republicii! Motivul zarvei? Venirea primaverii! Si o data cu ea se porneste. „vajaind ca vijelia”, goana dupa flori si martisoare pentru toate fetitele, doamnele si domnisoarele din oras.
Comerciantii de flori, cadouri si bijuterii asteapta cu nerabdare ziua de 1 Martie pentru a-si rotunji, considerabil, veniturile.
In perioada 1-8 martie, vanzarile de flori cresc cu pana la 500%, ne-au declarat florarii, iar preturile se dubleaza.
Daca in occident in astfel de momente se fac reduceri, la noi este exact invers, iar clientii sunt cei pacaliti de comerciantii care vor doar sa faca profit.
Se spune ca florariile traditionale traiesc de pe urma sarbatorilor. Cererea de flori creste exponential in aceasta perioada. Importatorii cunosc fenomenul si dubleaza preturile. Astfel, preturile cresc si la distribuitori, florarii stradale si on-line
Inca de la inceputul lunii februarie, se observa o crestere a interesului pentru florile de primavara, precum lalele si freziile.
Chiar daca ghioceii sunt numiti «vestitorii primaverii», de cativa ani, barbatii nu mai ofera mamelor si iubitelor aceste flori. Se vand, bineinteles, si ghioceii sau viorelele, dar barbatii le cumpara doar pentru colegele de serviciu.
Daca in urma cu doar doua zile un buchet de ghiocei se vindea cu un 1 leu, pretul vestitorilor primaverii a ajuns pe data de 1 martie la 3 lei. Cele mai scumpe buchetele de zambile nu treceau ieri de 5 lei, iar in aceasta dimineata se vindeau si cu 10 lei.
Martisoarele reprezentand un trifoi cu patru foi sau cosari care aduc noroc au devenit banale pentru unii barbati
La fel ca si in cazul florilor, barbatii cumpara martisoare ieftine, de la tarabe, doar pentru colege si pentru cunostinte mai indepartate.
Cand vine vorba de mame sau de femeia iubita, barbatii prefera sa cheltuiasca bani mai multi si sa cumpere martisoare din aur sau argint.
Cu toate acestea, indiferent de pret, toti barbatii trebuie sa scoata cateva zeci de lei din buzunar pentru a face o bucurie femeilor din viata lui, fie ca este vorba de mama, iubita, sora, sotie, nora, cumnata, colega de birou, sefa, etc. si lista poate continua.