Pretul petrolului tot in scadere

Pretul petrolului tot in scadere

0 751

Pretul petrolului a scazut cu doi dolari luni la inceputul tranzactiilor europene. Aceasta reducere are loc in contextul in care amenintarea unei pandemii de gripa porcina a accentuat temerile privind o scadere a traficului aerian, informeaza AFP.
Pretul petrolului Brent a scazut cu doi dolari, la 49,36 de dolari pe baril. La New York, barilul de petrol s-a ieftinit cu 2,59 de dolari, pana la 48,96.
„Saptamana a inceput intr-o atmosfera de panica iar panica n-a fost niciodata un bun sfatuitor”, a declarat Olivier Jakob, care a adaugat ca o pandemie de gripa porcina ar putea avea puternice repercursiuni asupra cererii de petrol.
Si in tranzactiile de luni dimineata de pe pietele asiatice, pretul petrolului a inregistrat o scadere.
Astfel, un baril de petrol „light sweet crude”, cu livrare in luna iunie, s-a ieftinit cu 90 de centi, ajungand la valoarea de 50,65 dolari. Pretul petrolului Brent, din Marea Nordului, a scazut cu 76 de centi, pana la valoarea de 50,91 dolari.

Monarhiile petroliere nu se opun unor preturi de 50 dolari barilul
Producatorii de petrol din Golful Persic sunt dispusi sa accepte mentinerea preturilor petrolului la un nivel scazut pentru a permite relansarea cresterii economice globale, relateaza cotidianul arab A-Sharq al-Awsat. Desigur, preturile actuale vor duce la o scadere puternica a veniturilor acestor producatori.
Ministrul petrolului din Qatar, Abdullah al-Attizah considera ca actualul pret al petrolului, care oscileaza intre 40-50 de dolari, este unul „pragmatic”.
Ali al-Naimi, ministrul petrolului din Arabia Saudita, spune ca un pret de 50 de dolari pentru un baril reprezinta „o contributie la economia globala”. Statul sau, spune ministrul, isi va spori productia pana la jumatatea acestui an, de la 8 milioane de barili la 12,5 milioane, pentru a face fata unei eventuale penurii de petrol.
In acelasi timp, consumatorii asiatici au temeri ca reducerea productiei ar putea crea o criza a hidrocarburilor, cand economia va creste din nou. „Cand piata se reincalzeste, iar cererea sporeste, recuperarea economica ar putea intampina probleme si mai mari”, a explicat Nobuo Tanaka, director executiv al Agentiei Internationale a Energiei.
Arabia Saudita doreste o stabilizare a pretului barilului de petrol la circa 75 de dolari.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.