Prezervative, epilatul total, lenjeria roz din bani publici
Luptatorii Unitatii Speciale Acvila isi decontau prezervativele, lenjeria roz, tatuatul si epilatul din banii Ministerului de Interne, au declarat pentru NewsIn oficiali din cadrul Jandarmeriei Romane.
Inventarul intocmit de Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane la preluarea Unitatii Speciale Acvila a scos in evidenta o serie de ciudatenii privind dotarea luptatorilor acestei structuri.
Patrimoniul total al unitatii se ridica la peste 70 de miliarde de lei vechi, dar este „umflat”, spun jandarmii. Astfel, cei insarcinati cu inventarierea bunurilor au numarat 1.000 de genti, a caror valoare este de 10 milioane de lei bucata, in conditiile in care Unitatea Speciala Acvila avea 83 de componenti, intre care doar 40 de luptatori.
Fiecare membru al Acvila avea cel putin trei perechi de schiuri, cinci perechi de bocanci, doua echipamente pentru scufundari, 6-7 perechi de manusi, intre care si de box, iar dotarile erau cumparate la preturi supraevaluate.
Achizitii la preturi exorbitante
Spre exemplu, o vesta antiglont a fost achizitionata de jandarmi cu 22 de milioane de lei, iar de Acvila cu 147 de milioane.
Cele mai multe achizitii au fost facute la preturi exorbitante, de la cateva firme ai caror actionari au facut averi din bani publici, sustine aceeasi sursa.
Mai mult, unitatea avea o ambulanta proprie, a carei valoare este de aproximativ 500 de milioane de lei, iar parcul auto numara numai masini scumpe si motociclete de toate categoriile, inclusiv sport.
Inventarierea scoate la iveala faptul ca luptatorii Acvila purtau tricouri – a caror valoare era de un milion de lei bucata – o singura data, iar apoi le treceau la casat.
Jandarmii povestesc despre un camion cu rechizite, care a disparut pur si simplu intr-o noapte. Luptatorii Acvila se antrenau tragand la tinte ce reprezentau personaje de desen animat.
La fel, lenjeria achizitionata pentru luptatori era viu colorata, respectiv roz, bleu, violet etc, la fel cum era si vesela.
Mai mult, s-a constatat ca luptatorii Acvila beneficiau de consultanta pentru tatuaje. Consultantele si tatuajele erau efectuate la sediul unitatii, pe bani publici. La fel, din bani publici erau decontate si tratamentele de intretinere si epilarea totala a luptatorilor. Decontau chiar si prezervativele, sustine aceeasi sursa.
In prezent, ca urmare a neregulilor descoperite, structura de control a ministerului face verificari privind achizitiile si felul in care aceasta unitate a cheltuit banii.
„Varsati” la IGPR
82 din cei 83 de luptatori Acvila lucreaza acum la IGPR.
Deputatii au adoptat, in aprilie, tacit, ordonanta prin care Grupul Special de Protectie si Interventii „Acvila” trece in cadrul Jandarmeriei, dupa ce, la dezbaterile generale, liderul grupului PSD, Aura Vasile, a solicitat respingerea tuturor amendamentelor propuse de Comisia de aparare.
In acest caz, Camera Deputatilor este prima camera sesizata. Dupa ce, pe 1 aprilie, deputatii din Comisia de aparare au decis ca Grupul Special de Protectie si Interventii „Acvila” se reorganizeaza in cadrul IGPR si nu in cadrul Jandarmeriei, asa cum prevede ordonanta 20/2009 a ministrului Dan Nica, in cadrul dezbaterilor generale deputata Aura Vasile a cerut respingerea amendamentelor comisiei si a primit votul colegilor in acest sens. Astfel, miercuri, la votul final, ordonanta a trecut in forma primita de la Guvern, prin adoptare tacita, dupa ce termenul de 10 aprilie, stabilit pentru dezbaterea si adoptarea proiectului, a fost depasit.
Comisia de aparare a luat in discutie, pe 1 aprilie, Ordonanta privind reorganizarea Ministerului de Interne. „In esenta, prin votul membrilor Comisiei, Agentia Nationala Antidorg ramane in structura actuala, centrul de cooperare politieneasca internationala „Acvila” si inca o structura se reorganizeaza in cadrul IGPR”, a explicat vicepresedintele Comisiei, Marian Saniuta.