PREZICERI stravechi pentru inceput de martie
DOCHIA
Dupa nume, este un personaj crestin, Sfanta Eudochia samariteana care s-a nascut in cetatea Iliopolei din Liban si a trait in vremea imparatului Traian. A fost un personaj real, o femeie frumoasa si bogata care si-a trait tineretea in desfrau. Spre batranete se pocaieste, este botezata de episcopul Theodot, isi imparte averea agonisita la saraci, se retrage la o manastire unde a facut numeroase minuni.
Biserica o sanctifica, o trece printre sfinti, Sfanta sau Mucenica Eudochia, si ii rezerva in calendar ziua de 1 martie. Intrucat slujitorii cultului crestin i-au suprapus ziua de celebrare peste Anul Nou agrar, cand moare si renaste simbolic divinitatea adorata, oamenii i-au adoptat numele dar i-au pus in spate trasaturile divinitatii uzurpate ajunsa la virsta senectutii si a mortii. Astfel, Dochia, personaj crestin marunt, cu merite indoielnice pentru calitatea ei de sfanta, devine, in spatiul carpato danubiano pontic, o divinitate agrara, bine evidentiat de sensul grecesc al numelui ei, Binevoitoarea.
Legendele Dochiei ne introduc in lumea satului romanesc. Nelipsite tensiuni dintre soacra si nora, atat de bine reprezentate de cantecul epic, sunt ingenios valorificate pentru redarea metaforica a opozitiei dintre Anul Vechi care moare si Anul Nou care naste, dintre iarna si vara, frig si caldura, sterilitate si fertilitate. Baba Dochia, personificare a Anului Vechi, vrea sa-si oile la pasunea montana in plina iarna, sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Ca sa se convinga ca a venit vara, isi trimite nora, deci sotia lui Dragobete, in padure sa-i aduca fragi copti. Nevasta, ajutata de Dumnezeu, travestit in mos, gaseste fragi copti pe care ii aduce soacrei intr-o ulcica.
In alte variante Dochia care nurorii sale sa mearga la rau, in luna februarie sa spele lana neagra, a oilor pana o va face alba si lana alba pana o va face negra. Vazand fragii copti, Dochia crede ca a venit vara si incepe pregatirea turmei de oi, in alte variante de capre, pentru a urca la munte. Nu ia in seama sfaturile celorlalti ciobani, nu se sperie de razbunare zeului Mare caruia ii atribuie cuvinte jignitore.
Isi pune totusi noua cojoace in spate, in variantele moldovenesti si bucovinene douasprezece, si porneste urcusul insotita uneori de fiul sau, Dragobete. Dar, cum incepe urcusul, porneste o ploaie mocaneasca care nu a stat noua zile si noua nopti. Ingreunindu-i-se cojoacele in spate, le dezbraca rand pe rand, cate unul pe zi, pana ramane in ie sau camasa. In alte legende Dochia isi dezbraca cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei calduri toride. Dupa unele legende, in drum spre pasune ar fi tors din furca tinuta in brau firul Martisorului. In ziua a noua sau a douasprezecea, reductie simbolica a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare inpreuna cu turma din cauza unui ger napraznic. Trupurile lor, transformate in stana de piatra, substanta primordiala a vietii pe Tera, sunt identificte de localnici in mai multe tinuturi carpatice: Ceahlau, Vama Buzaului, Caraiman, Izvorul Raului Doamnei,Semenic si altele. Conform unor legende, Marte suparat ca i s-a nescotit puterea, imprumuta cateva zile friguroase de la fratele sau mai mic, Februarie, pentru a o rapune pe Dochia, inghetind-o de vie.
Dar, moartea Babei Dochia la 9 martie, Macinicii, in ziua echinoctiului de primavara (stil vechi), inseamna renasterea ei, a pruncului Dochia.Peste trei luni, la solstitiu de vara, cand lanurile de grau sunt in parg,devine zeita fecioara, numita Sanziana in Transilvania, Banat, Oltenia, Bucovina si Dragaica in Muntenia, Dobrogea, Moldova, peste alte trei, la echinoctiul de toamna, zeita muma, Maica Precesta, si, in sfarsit, spre solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara zeita baba.
De-a lungul veacului ei divin de 365 de zile, natura, mediul inconjurator naste, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare.
Divinitatile feminine ale Panteonului romanesc se grupeaza, in raport de metamorfozele Marii Zeite neolitice, uzurpata de Dochia, in trei generatii:
–zeite fecioare (Floriile, Sanzienele, Dragaicele, Lazaritele, Ielele etc.),
–intre echinoctiul de primavara si soltitiul de vara, zeite mame (Maica Precesta, Maica Domnului, Muma Padurii, Muma Caloianului, Muma Dracului etc.), dupa soltitiul de vara
– zeite batrane (Sf. Vineri, Sf. Varvara, Dochia), in preajma solstitiului de iarna si a echinoctului de primavara.
MARTISORUL
Martisorul e funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului adunate intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facuta cadou la 1 martie, Ziua Dochiei si stravechi inceput de An Agrar. Martisorul, generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate alb si rosu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care il poarta agatat in piept una sau mai multe zile.
La sfarsitul secolului al XIX-lea martisorul era primit de la parinti de catre copii, fete si baieti, fara deosebire, in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui.
Martisorul, de care se agata o moneda metalica de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana, uneori prins in piept sau la gat. El era scos de dedesubt, in raport de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici, Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi (maces, porumbar, trandafir, paducel, visin,zarzar, cires etc.) si agatat pe ramurile inflorite.
Se credea ca purtatorii Martisorului nu vor fi parliti de Soare in timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi. 
Dupa unele informati Martisorul se confectionau din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba sau albastra, si facut cadou in ziua din luna martie, perioada a echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua. Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie. Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in raport cu o anumita faza a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat, atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare. Obiceiul Martisorului este o secventa dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara, la moartea si nasterea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul Martisorului, de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.
Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului, primavara, la nasterea timpului calendaristic.
Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, zeita materna, lunara si echinoctiala, se poate afirma cu certitudine autohtonia si vechimea multimilenara a obiceiului. De la romani si aromani obiceiul Martisorului a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei. Obiceiul a fost atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. In unele zone etnofolclorice (Transilvania, Banat, Maramures, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei) luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar se numeste Martisor.
PUSUL BABELOR
Repartizarea celor 9 sau 12 zile cosmogonice ale Babei Dochia (1-9 sau 1-12 martie) pe persoanele de sex feminin dintr-o colectivitate (familie, vecinatate,serviciu) pentru a afla, pe principiul Similia similibus, cum le va fi firea de-a lungul anului este cunoscuta sub numele de Pusul Babelor.
Criteriul cel mai obisnuit pentru impartirea zilelor este varsta participantelor. Firea si sufletul persoanei se aprecia in raport cu vremea din ziua aleasa: insorita sau intunecoasa, frumoasa sau urata (Muntenia).
CASA CU OGRADA
Numele popular al Coroanei Borele este Casa cu Ograda (3 martie). Steaua geamana a constelatiei reprezinta casa iar stelele din jur, gardul ograzii (Neamt, Dorohoi).
MOSII DE IARNA
Ziua de sambata care precede Lasatul Secului de Branza sau Lasatul Secului de Carne, sarbatoare dedicata mortilor, mosilor si stramosilor, se mai numeste Mosii de Iarna.
Impreuna cu Mosii de Samedru formeaza Mosii cei Mari de peste an. La Mosii de Iarna se impart alimente (placinte, produse lactate, piftii) si, uneori, vase umplute cu mancare gatita sau cu apa.
LASATUL DE CLISA (slanina)
Lasatul de clisa este o sarbatoare nocturna, sinonima cu Lasatul Secului de Carne, cand se intrerupea, pe perioada Postului de Paste, mancatul clisei (slaninii), aliment de baza in satul traditional (Apuseni).
BURUIANA LUI MARTE
Urzica (Urtica dioica L.), prima planta comestibila a primaverii culeasa de om direct din natura, este dedicata zeului Marte. Ea reprezenta un aliment fortifiant pentru persoanele slabite si subnutrite pe timpul iernii, de unde si zicala: Urzica se da in gura foamei!. Dar, urzica este un apreciat leac pentru vindecarea bolilor si colorant vegetal, iar din fibrele ei textile, foarte rezistente, se confectionau sacii. Prin calitatile sale deosebite (prezenta perilor urticanti, rezistenta la frig si seceta, aparitia ei concomitent cu topirea zapezii, valoarea practica si terapeutica), urzica a fost asemuita cu iutele si puternicul zeu Marte. Urzica este o planta sacra in anumite zile sau perioade ale primaverii:
– Dochia,
– Saptamana Patimilor,
– Sambata Pastelui si altele.
Pentru a fi iuti si sanatosi de-a lungul anului, tinerii se sorcoveu cu frunze ce urzicau in zilele de Sangiorz, Paste, Arminden.
La fel proceda si feciorul imbracat in crengute verzi, reprezentand zeul vegetiei in ziua lui de celebrare, de 23 aprilie, care sorcovea cu un smoc de urzici prinse in farful unei prajini pe cei adunati in jurul sau.
Local, in Bucovina, prima mancare a urzicilor era insotita de o formula magica: “Atunci sa ma doara in pantec, cand va face femeia manz si iapa pui de om!
ZILELE BABEI
Ciclu de 9 sau 12 zile, corespunzatoare cu zilele de urcus ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat mortii si renasterii sezoniere a zeitei agrare si a timpului calendaristic in preajma echinoctiului de primavara. Obiceiurile si practicile magice de innoire a timpului se concentreaza: in prima zi a ciclului, 1 martie, numita zonal Dochia, Marte, Martisor, Dragobete si in ultima zi, la moartea Dochiei: 9 martie, numita Mosi, Macinici, 40 de Sfinti.
FOCURILE DE MACINICI
Incinerarea simbolica a spiritului iernii si renasterea spiritului verii se realizeaza simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, in dimineata zilei de Macinici (9 martie), echinoctiul de primavara pe stilul vechi.Prin Banat copiii scormoneau si bateau cu botele (betele, batele) in foc iar mamele imprastiau cenusa ramasa dupa stingerea jarului in jurul caselor si adaposturilor de animale si pasari.
Focurile de Macinici aveau functii polivalente:
– purificatoare (curatirea spatiului de fortele malefice in ultima zi a anului vechi si in prima zi a Anului Nou);
– profilactica (spre intimpinarea neplacerilor aduse oamenilor de serpi si de insecte pe timpul verii);
– fertilizarea gradinilor, livezilor si viilor prin imprastierea cenusii pe pamant.
Fiind aprinse la echinoctiul de primavara (stil vechi), este de presupus ca principala functie rito-magica a focurilor de Macinici a fost sprijinirea Soarelui sa depaseasca momentul critic al echilibrului perfect intre lumina si intuneric (Banat, Crisana, Muntenia, Oltenia, Dobrogea si sudul Moldovei).
Preluate de Iza M.
