Prim-ministrul interimar, Gabriel Oprea, a fost prins cu minciuna!!!
Gabriel Oprea a fost prezent sîmbătă seara la B1 TV. Totul decurgea normal, pînă cînd Ion Cristoiu l-a pus în faţa unor întrebări incomode din trecutul său. Oprea a roşit, a transpirat şi a încercat stîngaci să dea cîteva explicaţii despre perioada cînd era aghiotantul lui Miron Cozma, ca şi despre plecarea sa din armată în 1993.Explicaţiile lui Gabriel Oprea au fost halucinante, multe dintre aspectele la care se referea fiind cunoscute că s-au derulat cu totul altfel! De pildă, Oprea spune că Miron Cozma era secretar al Federaţiei de tenis cu piciorul şi că, în calitatea aceasta, liderul minerilor i-ar fi fost subordonat!
Pe Internet, însă, circulă un filmuleţ în care se vede că, din contră, actualul prim-ministru interimar era aghiotantul lui Miron Cozma în perioada în care liderul minerilor din Valea Jiului conducea clubul de fotbal Jiul Petroşani. Filmul poate fi văzut şi azi la adresa www.youtube.com/watch?v=MeZnN5d4E0I şi oricine poate să vadă cum se gudura Gabriel Oprea pe lîngă Miron Cozma, încercînd să se bage în cadru ca să-l vadă lumea lîngă cel care era supranumit „Luceafărul huilei”! Cozma stie ce zice:„Gabriel Oprea să-şi aducă aminte că eu l-am angajat la clubul Jiul Petroşani şi îmi era subordonat”!
De curand , cand Miron Cozma a fost contactat de RTV pentru a face cîteva precizări , realizatoarea emisiunii se aştepta ca Miron Cozma să confirme spusele lui Gabriel Oprea. Insă acesta i-a stricat jocul şi a devoalat realitatea evenimentelor la care făcea referire actualul prim-ministru interimar: „Gabriel Oprea spunea că i-aş fi fost subordonat. Dacă mă respectă, aşa cum a spus la B1 TV, atunci să-şi aducă aminte că, pe vremea cînd eram preşedintele Ligii minerilor, eu l-am angajat pe Gabriel Oprea la clubul Jiul Petroşani. Deci el era subalternul meu, nu eu subalternul lui! Nici la Federaţia de tenis cu piciorul nu eram subalternul lui Oprea, căci eu făceam parte din conducerea Federaţiei internaţionale de tenis cu piciorul!” În mod surprinzător,Cristina Şincai a întrerupt brusc dialogul cu Miron Cozma exact atunci cînd acesta voia să facă şi alte dezvăluiri!
Ce militar de carieră este generalul Gabriel Oprea, dacă a plecat inexplicabil din armată în 1993 ?? Întrebarea lui Ion Cristoiu referitoare la momentul plecării lui Gabriel Oprea are un tîlc interesant, care explică de ce, la auzul ei, primul-ministru interimar a intrat oarecum în panică. Oprea a părăsit armata în 1993, deşi abia din 1990 devenise „ofiţer de justiţie militară”, iar în CV-ul său, postat pe site-ul Guvernului, urmează o perioadă de 7 ani (între 1993 şi 2000) în care nu se ştie ce a făcut, în afară de faptul că a jucat tenis cu piciorul, aşa cum fac toţi copiii în faţa blocului!
Dacă citim cu atenţie CV-ul său, observăm că, în perioada 1983-1990, Gabriel Oprea a fost ofiţer de intendenţă în armată (se ocupa de echipamente, alimente) şi devine abia în 1990 ofiţer de justiţie militară, iar în 1993, din motive neelucidate, părăseşte cariera de militar activ, într-un moment în care oricine ar fi continuat-o, preferînd să se ocupe de… tenis cu piciorul, ca subaltern al lui Miron Cosma!…
Ce atrage, însă, în mod deosebit, în CV-ul lui Gabriel Oprea este faptul că între 2001 şi 2003 se spune că el ar fi redevenit militar activ cu gradul de general mr. de justiţie (!!!), fără a ni se spune unde a activat, adică în ce instanţă militară! Cu atît mai mult, cu cît, simultan, Oprea este între 2000 şi 2002 vicepreşedinte la o fundaţie ciudată, numită „Colegiul naţional de apărare”, iar între 2000 şi 2002 era şi director adjunct la „Colegiul naţional de apărare”, care este instituţie de stat!
În acelaşi interval de timp, ocupa şi funcţia de Secretar de Stat, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor Statului între 2001 şi 2002, dar şi funcţia de prefect al municipiului Bucureşti, între 2002 şi 2003! Practic, sub preşedinţia lui Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase îl reactivează pe Gabriel Oprea şi, în numai 3 ani (2000-2003), îl ia de tenisul cu piciorul şi îl aduce în prim-planul vieţii politice! Din aceste motive, în 2004, Traian Băsescu îl va numi pe Gabriel Oprea „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, cu toate că, ulterior, reevaluîndu-l la rîndul său, îl va folosi pentru … racolarea mai multor parlamentari traseişti, cu care va forma actualul UNPR, pe care Băsescu îl va lua chiar la guvernare,impreuna cu Celebrul „Niro”, alias Nicolae Dumitru, este secretar general al UNPR !!
Averea lui Gabriel Oprea este fabuloasă, aşa cum se poate vedea în „Declaraţia de avere” de pe site-ul Guvernului! Ea este dobîndită mai ales după anul 2001, cînd Gabriel Oprea redevine bugetar, în această perioadă achiziţionînd mai multe imobile şi terenuri, precum şi -neasteptat – o importantă colecţie de bijuterii şi obiecte de artă, în valoare de 10.000, respectiv 50.000 euro. Deşi nimeni în presă nu vrea să vadă, precizăm că în UNPR a fost atras şi celebrul om de afaceri Nicolae Dumitru, mai cunoscut sub numele Niro, care a fost arestat în Dosarul Microsfoft NIRO, dar care este Secretar General al UNPR!
Cu multe necunoscute în biografia sa, iată că Gabriel Oprea ajunge să aibă un rol incredibil în viaţa politică, determinînd în momente complicate spre ce parte a eşichierului se duce Puterea. Fără îndoială, „generalul”, în al cărui fond principal de cuvinte sînt doar cîteva expresii, de genul: „eu sînt om de cuvînt”, „eu sînt un om serios”, „noi nu ne trădăm niciodată partenerii”, a reuşit să domine principalele formaţiuni politice, dîndu-le sau luîndu-le Puterea în funcţie de interese pe care opinia publică nu le-a cunoscut niciodată. Una dintre aceste necunoscute rămîne tocmai statutul său de militar de carieră, la care, de bunăvoie, a renunţat în 1993!