Prima carte despre palinca

Prima carte despre palinca

0 267

Directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Satu Mare, Felician Pop, scrie prima carte despre palinca din Romania.
Felician Pop a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ca s-a inceput deja adunarea datelor, cartea urmand sa fie lansata cu ocazia primului Festival International al Palincii, care va avea loc la Satu Mare in a doua parte a lunii septembrie.
Cartea se va intitula „Istoria Palincii” iar „…lucrarea este prima de acest gen care apare in Romania si se axeaza pe evolutia mijloacelor si tehnicilor de productie a palincii in Transilvania, in special in Tara Oasului. Totodata, cartea va aborda locul palincii in civilizatia traditionala, obiceiuri legate de consumul acesteia, precum si referinte istorice, folclorice de-a lungul vremii” – a spus Felician Pop.
Autorul va incerca sa demonstreze ca si palinca, asemenea tigarilor fine, whisky-ului sau coniacului, are un areal pedoclimatic delimitat, care ii da o savoare si un gust inconfundabile. Aceasta zona este Tara Oasului, zona recunoscuta de sute de ani unde se produce cea mai buna palinca.
Cartea va mai cuprinde circa 300 de fotografii din procesul de productie, cea mai reprezentativa fiind una de la Camarzana, din anii ’50, facuta de celebrul fotograf Ionita G. Andron.
„Primele dovezi ca in aceasta zona se producea palinca sunt din secolul al XVI-lea, de fapt, in toata Transilvania se producea aceasta bautura, doar ca purta alt nume: horinca, vinars sau holerca. In ziua de azi, majoritatea osenilor produc traditional aceasta bautura, dar sunt si fabricanti care fac palinca in mod industrial, respectand reteta traditionala: Tuica Zetea si Palinca de Martinesti. Mai avem o statistica, veche de peste 100 de ani, cu palinciile din judet iar in carte vom aborda si episodul „Palinca de Turt”, celebra in Romania, care a fost inregistrata drept o palinca de Maramures. Cartea este un argument pentru consumul bauturilor naturale” – a spus Felician Pop.
Prin festival si carte, organizatorii vor sa atraga atentia asupra judetului Satu Mare, pentru a-i pune in valoare potentialul turistic.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.