Prima centrala eoliana din Romania

Prima centrala eoliana din Romania

0 325

Prima centrala eoliana de mari dimensiuni din tara noastra va deveni operationala din 2009, conform declaratiilor oficialilor companiei nationale de transport al energiei electrice, Transelectrica.
Firma Tomis Team a dezvoltat un proiect de 600 MW in zona Triverde din judetul Tulcea. Tot aici se mai afla un proiect de dimensiuni asemanatoare, insa mai putin avansat, al companiei de energie spaniole Iberdrola.
Oficialii Transelectrica au declarat ca s-au primit cereri de racordare la reteaua energetica nationala a unor centrale eoliene care vor produce in total peste 12.000 MW. Aceasta putere depaseste cu mult capacitatea sistemului energetic national. Transelectrica este pregatita in acest moment sa integreze doar 2.000 de MW.
“Putem spune ca 75% dintre proiecte nu se vor realiza niciodata. Vor ramane cei mai seriosi si cu proiectele aflate in stadii avansate”, sustine Dan Preotescu, director in cadrul Transelectrica.
Costul instalarii unui MW de energie eoliana este cel mai mare dintre toate capacitatile de productie (termo, hidro, nucleara, solara, geotermala). Dan Preotescu spune ca investitia pentru 1 MW este de 1,5 milioane de euro.
Interesul mare pentru astfel de investitii provine din faptul ca amortizarea se face cam in 10 ani, afirma Preotescu.
In prezent, in Romania sunt instalati doar 7 MW energie eoliana.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.