Primăria Braşov are neocupată aproape un sfert din organigramă. Oare de ce?
Concursuri pe post sunt organizate periodic, există şi candidaţi, dar când se ajunge la salarii, nimeni nu mai este interesat de ofertă. Conducerea Primăriei organizează periodic concursuri pe care speră sa le si ocupe. Cea mai mare problemă este la Direcţia Arhitect şef, unde ar mai trebui patru angajați
Concursuri pe post sunt organizate periodic, există şi candidaţi, dar când se ajunge la salarii, nimeni nu mai este interesat de ofertă. Conducerea Primăriei organizează periodic concursuri pe care speră sa le si ocupe. Cea mai mare problemă este la Direcţia Arhitect şef, unde ar mai trebui patru angajați.
Cel mai recent concurs, la Serviciul Achiziţii Publice, a avut loc în luna decembrie, dar posturile sunt în continuare libere.
Potrivit lui Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Braşov, trei candidați trecuseră de proba scrisă, trei persoane foarte competente, două veneau din sistemul bancar, una era avocat.
La momentul când s-a ajuns la interviu şi s-a discutat şi de nivelul de salarizare, toate trei au făcut cerere că renunţă, pentru că salariul era mult mai mic decât aşteptările lor.
Salariul net ar fi de aproximativ 1.400 de lei, bani care pentru mulţi par puţini. Aşa încât, candidaţii nu prea se arată dornici să facă o carieră în administraţia publică.
În prezent, din cele 337 de locuri prevăzute în organigramă, 64 de locuri sunt vacante, pe perioadă determinată sau nedeterminată.
La Serviciul autorizare construcţii, din 7 funcţionari publici cu rol de execuţie, lucrează numai 3 persoane angajate, ceea ce înseamnă o încărcare foarte mare.
La Achiziţii Publice din 8 sunt doar 4 iar până acum câteva luni acest serviciu a funcţionat cu 2 funcţionari, la fel la Serviciul Investiţii, din 22 numai 12 sunt angajaţi.
Periodic sunt oganizate concursuri, iar conducerea instituţiei speră ca, în cele din urmă, să fie ocupate posturile vacante.
Vifor Rotar